Politica si administratie

Primăria Hunedoara vrea demolarea cinematografului „Modern”

Adriana Năstase

Primăria Hunedoara continuă seria acţiunilor în instanţă privind demolarea unor clădiri degradate din municipiu. Se ştie că există pe rol un dosar în care primăria solicit demolarea blocurilor care au aparţinut fostului ICSH, aşa zisele blocuri fantomă. Totodată, în 2017 primăria a obţinut şi pus în executare o sentinţă definitivă prin care clădirea construită nelegal în Parcul Corvin a fost demolată.

Nu a avut câştig de cauză
Acum, primăria municipiului Hunedoara a iniţiat în instanţă acţiuni împotriva pro­prie­tarilor fostului cinematograf „Modern” şi ai celor două blocuri de locuinţe „I” de pe strada Alexandru Vlahuţă (foste „cămine de ne­fa­mi­lişti”). Primăria solicită demolarea clădirilor pe cheltuiala proprietarilor.
În ce priveşte fostul cinematograf Modern, pentru starea deplorabilă în care a ajuns, clădirea fiind degradată şi plină de gunoaie, în 2018, Poliţia Locală a aplicat proprietarului o amendă în valoare de 30.000 de lei. Pro­prie­tarul a contestat în instanţă sancţiunea, dar nu a avut câştig de cauză. Blocurile „I” de pe strada Alexandru Vlahuţă se află, de ase­menea, într-o stare deplorabilă de mai mulţi ani, proprietarul nereuşind să se achite de obligaţiile sale legale.
„După ce am constatat că nici aver­tis­men­tele, nici sancţiunile nu au efect, am decis să începem o acţiune în instanţă prin care soli­ci­tăm demolarea fostului cinematograf Mo­dern. Blocurile „I” de pe strada Alexandru Vla­huţă sunt, de asemenea, într-o stare deplo­rabilă de mai bine de 20 de ani. Este vorba despre imobile care sunt lăsate de izbelişte de decenii întregi, iar noi nu mai putem tolera această situaţie, pentru că ele reprezintă un pericol pentru sănătatea hunedorenilor, mai ales a celor care locuiesc în apropierea aces­tor clădiri. Avem în derulare un demers mai amplu menit să rezolve problema clădirilor şi spaţiilor abandonate din întregul municipiu. În cazul în care notificările, amenzile şi ma­jorarea impozitelor cu 500 la sută nu vor avea efectul dorit, şi pentru clădirile respective vom proceda la fel: vom solicita în instanţă de­molarea lor, pe cheltuiala proprietarului. Sunt demersuri care durează, dar este sin­gura cale legală prin care Primăria poate acţiona pentru rezolvarea problemelor de acest fel”, spune Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura