Prima ninsoare, primele probleme

05 Dorin Gligor

Potrivit unui raport al Prefecturii Hunedoara, ieri, 20 de gospodării din Bulzeştii de Sus erau încă lipsite de energie electrică, urmare a căderilor masive de zăpadă înregistrate în ultimele zile, dar echipele Enel l-au asigurat pe prefectul Dorin Gligor (foto) că, în cursul zilei de astăzi, vor fi remediate şi aceste avarii.

Bilanţul întâiului val de zăpadă
Precipitaţiile căzute mai ales sub formă de ninsoare, în ultimele zile, au cauzat o mulţime de probleme. Prefectul Dorin Gligor declară că au fost necesare două zile pentru îndepărtarea materialului lemnos şi a zăpezii care au blocat drumul judeţean care face legătura între localităţile Bătrâna şi Dobra şi alte trei drumuri comunale în zona localităţilor Piatra, Răchiţaua şi Faţa Roşie, unde s-a intervenit cu echipe şi utilaje de la ISU, S.C. Drumuri şi Poduri S.A. şi Ocolul Silvic Dobra. A mai fost blocat şi un tronson de 7,5 km din drumul judeţean Govăjdie-Runcu Mare-Vadu Dobrii, precum şi cel dintre Bulzeştii de Sus şi Bulzeştii de Jos, pe acest drum circulaţia fiind temporar restricţionată pe un singur sens, datorită materialului lemnos căzut pe carosabil.

Aproape 50 de localităţi fără curent electric      
Conform centralizării informaţiilor din zonele afectate de căderea primei ninsori,  în judeţul Hunedoara au fost afectate 70 de posturi de transformare de medie şi joasă tensiune şi 10 linii electrice aeriene. Ca urmare a acestui fapt, peste 45 de localităţi hunedorene au rămas în beznă. „În urma intervenţiei echipelor de la Enel, a fost reluată alimentarea cu energie electrică în 18 localităţi din zonele llia-Vorţa, Ilia-Zam, Brad-Brad 2, Teliucu Inferior, Vadu Dobrii şi Certej-Mina Săcărâmb. Echipele de intervenţie şi-au continuat activitatea şi pe timpul nopţii. În total, au fost temporar izolate 70 de case din localităţile menţionate, iar ieri, 20 de gospodării din Bulzeştii de Sus erau încă lipsite de energie electrică. Am primit asigurări că situaţia se va remedia total, în cursul zilei de marţi” (astăzi-n.n), a declarat prefectul de Hunedoara. (N. Ebner)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare