Premieră naţională la Hunedoara: Harta interactivă a investiţiilor din municipiu, pe site-ul primăriei

02 Viorel ArionOana Mihnea

Începând de ieri, Primăria municipiului Hunedoara se poate mândri cu o hartă interactivă a investiţiilor, care a fost publicată pe site-ul primăriei şi poate fi accesată în orice moment. Mai mult, această hartă reprezintă o premieră pentru o administraţie publică din ţară şi are menirea de a asigura transparenţa şi informarea corectă a cetăţenilor.

De toate pentru toţi
Cu un singur click pe pagina oficială a Primăriei Hunedoara (hartainvestitii.primariahd.ro), se pot vizualiza pe o hartă detaliată a municipiului toate investiţiile realizate, aflate în execuţie sau nefinalizate. Pentru fiecare obiectiv în parte, sunt afişate informaţii despre costuri, sursa de finanţare, constructor şi o descriere a proiectului. De asemenea, pentru o mai bună organizare virtuală, investiţiile au fost clasificate pe categorii (spaţii de recreere, canalizări, drumuri, parcuri etc.). În prezent, sunt peste 500 de proiecte încărcate pe site. „În primul rând, harta se adresează cetăţenilor municipiului Hunedoara. Harta este gestionată de angajaţii Departamentelor Imagine şi Investiţii din cadrul primăriei şi este actualizată la zi. În acest fel, noi ne îndeplinim o datorie, aceea de a fi transparenţi în privinţa banului public, dar şi de a asigura oamenilor acces rapid la informaţie“, a declarat Viorel Arion (foto), primarul municipiului Hunedoara.

Investiţii finalizate cu bani din bugetul local
Anul trecut, administraţia locală Hunedoara a reuşit să ducă la bun sfârşit nu mai puţin de 11 proiecte importante, toate pe bani de la bugetul local. Aici amintim ştrandul Corvina (9.377.907 lei), alei şi drum de acces în incinta Grădinii Zoologice (404.000 lei), anveloparea blocului de locuinţe nr. 10 de pe strada George Enescu (396.000 lei), reabilitare zid de sprijin în curtea interioară a Castelului Corvinilor (181.708 lei), achiziţionare trenuleţ turistic (159.960 lei) etc. Din fonduri europene, a fost reabilitat DJ 687 Sântuhalm-Hunedoara (4.714.200 lei), a fost reabilitat situl industrial Hunedoara (38.043.900 lei), s-a construit Centrul Social Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice (2.363.033 lei), a fost reabilitat Colegiul „Emanuil Gojdu“ (5.055.389 lei) şi s-a amenajat Centrul pentru Informare Turistică (451.883 lei). În curs de derulare în acest an se află amenajarea Muzeului Casa Breslelor de la Castelul Corvinilor şi un centru interactiv pentru educaţie nonformală şi voluntariat.

Heliport, parcuri şi străzi
Şi anul 2016 va fi unul foarte bogat din punctul de vedere al dezvoltării locale. Bugetul pentru anul în curs este mult mai mare decât în trecut şi permite mai multe realizări.
„Avem un fond de investiţii foarte bun în acest an. Aproape 800 de milioane de lei doar pentru investiţii. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că am reuşit să creştem bugetul de trei ori faţă de nivelul anului 2012. De asemenea, gradul de colectare la bugetul local a crescut de la 70 la sută în 2012, la peste 95 la sută în anul 2015. Nu este un secret pentru nimeni că am avut un an turistic foarte bun. Numai în luna august, încasările din vânzările de bilete depăşiseră un milion de euro. Ca şi priorităţi pentru acest an, reabilitările stradale sunt pe primul loc, am alocat sume consistente pentru asta, aproape 70 de străzi vor intra în reparaţie imediat ce timpul ne va permite. Vrem să facem un heliport, este destul de scump, dar am considerat că dacă salvează o singură viaţă, îşi merită toţi banii. Totodată, am alocat bani pentru nouă locuri de joacă de mari dimensiuni, pentru anveloparea a patru şcoli, realizarea unui skate-park pentru tineri, un parc pentru câini şi pentru reabilitarea sectorului de lactate de la Piaţa Obor“, a precizat Viorel Arion, edilul şef al municipiului Hunedoara.

3 comentarii la „Premieră naţională la Hunedoara: Harta interactivă a investiţiilor din municipiu, pe site-ul primăriei

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.