Actualitate

Poliţistul Sucilă încearcă să „întoarcă” sentinţele primite la Petroşani

03-adrian-sucilaMaximilian Gânju

Ofiţerul de poliţie Adrian Sucilă (foto), din Vulcan, încearcă să-i convingă pe magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, că este nevinovat în ambele dosare în care a fost condamnat de Judecătoria Petroşani.

Adrian Sucilă va ajunge astăzi, miercuri, în faţa completului de judecată de la Curtea de Apel Alba Iulia, unde are un nou termen în dosarul de act sexual cu un minor, condamnat de prima instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare. Sucilă a atacat sentinţa judecătorilor din Petroşani cu apel, însă procesul durează de mai bine de un an de zile din cauza amânărilor repetate. În acest dosar a mai fost condamnată şi fiica fostului viceprimar al municipiului Vulcan, tânăra primind o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracţiunea de act sexual cu un minor. Şi ea a atacat sentinţa judecătorilor petroşăneni. Atât poliţistul Adrian Sucilă, cât şi părţile vătămate, au infirmat acuzaţiile iar ofiţerul încadrat la Poliţia municipiului Vulcan a pus dosarul pe seama unui conflict pe care l-a avut cu conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara. După începerea urmăririi penale în primul dosar, în anchetă au intervenit şi procurorii DIICOT. Aceştia l-au acuzat pe poliţist de pornografie infantilă. Magistraţii Judecătoriei Petroşani l-au condamnat pe Sucilă, în acest dosar, la o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Şi această soluţie a fost atacată, iar pe 19 februarie a.c., poliţistul are un nou termen tot la Curtea de Apel Alba Iulia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura