Prefectul şi subprefectul judeţului s-au vaccinat împotriva Covid

Adriana Năstase

Ieri, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, şi subprefectul Marcel Morar s-au vaccinat împotriva Covid, cei doi demnitari fiind prezenţi la centrul de vaccinare deschis la casa de cultură “Drăgan Muntean”, din Deva.

Să-i ajute pe vârstnici
Cei doi, dar şi alţi angajaţi ai Prefecturii s-au programat la vaccin vineri, 15 ianuarie, în urma înscrierii Instituţiei Prefectului Hune­doa­ra pe platforma naţională de înregistrare, pro­centul celor care doresc să fie vaccinaţi împo­triva noului coronavirus depăşind 70 la sută. În cazul funcţionarilor de la Serviciul Paşa­poarte, acest procent este de 100 la sută.
„Sunt încrezător. Este momentul în care trebuie să dăm un exemplu cetăţenilor din judeţul Hunedoara în ceea ce priveşte vacci­narea. Este momentul în care vedem luminiţa de la capătul tunelului în ceea ce priveşte spe­ranţa oamenilor prin care putem să punem ca­păt acestei pandemii. Încurajez pe toată lumea să se vaccineze. A fost o chestie nor­mală, nici n-am simţit, mă simt bine”, a de­clarat prefectul Călin Marian.
El a făcut un apel către toţi cetăţenii din judeţ să se vaccineze şi i-a rugat pe medicii de familie să-i ajute pe oamenii în vârstă să se programeze în etapa a doua de vaccinare.

Să apeleze la centrele de vaccinare
La rândul său, subprefectul Marcel Morar a menţionat importanţa vaccinării în contextul pandemiei de Covid, îndemnând populaţia să se imunizeze împotriva noului coronavirus.
„Totul a decurs foarte bine şi îi îndemnăm pe toţi locuitorii judeţului să se vaccineze pentru a se proteja pe ei şi pe cei dragi lor. Am foarte mulţi prieteni care, din nefericire, au fost bolnavi de Covid. Unii au trecut mai uşor, alţii mai greu, iar alţii, din păcate, nu au reuşit să facă faţă acestei boli şi au decedat. De aceea, îi rog pe toţi cei care conştientizează această situaţie să apeleze la centrele de vaccinare”, a spus subprefectul Morar.
Pentru etapa a doua de vaccinare, în judeţul Hunedoara au fost organizate 10 centre de vacci­nare, dintre care ieri au fost deschise cele din Deva, Hunedoara şi Petroşani, urmând ca în zilele viitoare să fie deschise şi cele din localităţile Brad, Haţeg, Lupeni, Ilia, Orăştie, Călan şi Petrila.

One thought on “Prefectul şi subprefectul judeţului s-au vaccinat împotriva Covid

  • 19 ianuarie 2021 la 10:31
    Permalink

    Da, chiar se vede umilința de la capătul tunelului!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare