Actualitate

Poteca tematicã Valea Dinozaurilor a fost reamenajatã

Valea DinozaurilorValea Dinozaurilor din Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, considerată una dintre cele mai frumoase şapte poteci tematice din România, îi invită pe turişti la o călătorie fascinantă pe urmele dinozaurilor pitici. Este, de altfel, şi primul proiect de land art din Ţara Haţegului.

Pe parcursul celor opt kilometri de traseu, între localităţile Sînpetru, Ohaba Sibişel şi Nucşoara, vizitatorii au parte de o mulţime de surprize. Punctul de început al călătoriei este Casa Tradiţiilor unde pot afla povestea comunităţii din Sântămăria Orlea şi a locurilor unde s-au descoperit primele fosile de dinozauri. În imediata apropiere, Casa Dinozaurilor Pitici îi introduce în lumea dinozaurilor unici la nivel mondial datorită dimensiunilor lor, dar şi a paleontologiei (domeniul care se ocupă cu studiul acestora), iar apoi pot descoperi biserica din Sînpetru, unul dintre cele mai vechi monumente de zid.
Dar până să ajungă să îi cunoască pe cei mai mici dinozauri din lume, “la Groapă”, pe Valea Sibişelului, vizitatorii sunt întâmpinaţi de prietenosul balaur Petrică. Aici pot renunţa la maşină, se pot odihni în spaţiul de relaxare, iar cei mici pot să tragă o porţie zdravănă de joacă împreună cu simpaticul balaur. Traseul merge mai departe spre punctul numit “la Scoabă”. Un lac din pietre albastre creează atmosfera din vremea dinozaurilor când, pe aceste locuri, era o insulă tropicală înconjurată de apele Mării Thetys, iar crocodili şi ţestoase se bălăceau în voie. Odată trecut lacul, turiştii pot lua loc în amfiteatrul în aer liber, pot asculta concertul naturii şi pot face cunoştinţă cu locurile şi creaturile care le populau acum 72 de milioane de ani, prin intermediul panourilor informative.
După întâlnirea cu locurile de baştină ale dinozaurilor pitici, turistul îşi poate continua traseul pe jos sau cu bicicleta pentru a se bucura de frumuseţea câmpurilor cu granit, a peisajelor, a arhitecturii tradiţionale locale, din satele Ohaba şi Sibişel. Traseul continuă spre Nucşoara – la Centrul de vizitare al Parcului Naţional Retezat, Mălăieşti –  unde pot vizita  Cetatea de la Mălăieşti şi pot admira  fluturii, dar şi florile din Fâneţele cu narcise,  şi Peştera – unde pot descoperi un adevărat complex al tehnicii populare compus din o moară, o vâltoare şi un cuptor de var.
Proiectul “„Poteca tematică Valea Dinozaurilor” a fost derulat pe parcursul verii 2015 de către Asociaţia Geomedia, împreună cu voluntarii pentru Geoparc.
Acest proiect se alătură altor două proiecte majore –  “Livada senzorială” şi “Grădina aromată a timpului”, care au dus la creare de noi puncte şi trasee de vizitare pe teritoriul Geoparcului, dar şi la dezvoltarea de activităţi educaţionale şi de formare pentru integrarea potecii în activităţile comunităţii locale şi ale Reţelei EduGeoparc, prin intermediul atelierelor şi sesiunilor de formare adresate elevilor, membrilor Asociaţiei Femeilor din Sântămăria Orlea şi promotorilor de turism din zonă.
Proiectul a fost realizat mulţumită unei finanţări din partea Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România, dar şi parteneriatului dintre Asociaţia Geomedia şi Unitatea de Administrare a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, Asociaţia Femeilor din Sântămăria Orlea,  Primăria comunei Sântămăria Orlea şi Şcoala Gimnazială Sântămăria Orlea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura