FlashPolitica si administratie

Potecă şi Spitzel, candidaţii pentru funcţia de administrator public

Sorina Popa

Doi candidaţi s-au înscris şi au trecut de proba dosarelor pentru funcţia de administrator public al municipiului Deva.

Este vorba de Vasilică Potecă (foto ssus), care în prezent este administratorul public al comunei Ilia, şi Robert Spitzel (foto jos), administratorul unei firme private din Deva. Proba scrisă a concursului pentru funcţia de administrator public va avea loc mâine, 4 iulie 2018, la sediul Primăriei municipiului Deva, la ora 11. Rezultatul probei scrise va fi afişat în maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei, respectiv cel târziu în data de 5 iulie 2018. Interviul se va susţine într-un termen de maximum patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise şi va cuprinde următoarele etape: întrebări adresate candidatului conform planului de interviu – proba cu o pondere 50 la sută din nota finală a interviului; susţinerea proiectului de management – proba cu o pondere 50 la sută din nota finală a interviului.
Municipiul Deva nu mai are administrator public de doi ani, după ce conducerea primăriei de atunci a desfiinţat acest post. Laura Chinci, cea care a deţinut funcţia până la desfiinţarea ei, a dat în judecată primăria, pentru repunerea pe post. Însă, Primăria Deva a câştigat procesul intentat de Laura Chinci. Municipiul Deva este singurul care nu are această funcţie, desfiinţată în octombrie 2016.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura