Pompiliu Crai, director adjunct la Conversmin

Pompiliu Crai (foto), fost director general al Companiei Minvest Deva, a câştigat concursul pentru ocuparea postului de director adjunct la CONVERSMIN SA, societate comercială de conservare şi închidere a minelor.
În urmă cu câteva zile, Crai a susţinut examenul scris şi oral, pentru această funcţie, fiind declarat admis. „Mă voi prezenta în câteva zile la post, la Bucureşti. Am la dispoziţie 30 de zile, după ce am fost declarat admis ca să merg la post. Mai am treburi personale de rezolvat şi apoi plec într-acolo. Este domeniul meu şi de aceea m-am prezentat la concursul pentru funcţia de director adjunct”, a declarat Pompiliu Crai pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Crai a deţinut funcţia de director general al Companiei Minvest Deva între anii 2005 şi 2009. Între 2008 şi 2009, a fost consilier judeţean din partea PNL, demisionând, pentru a ocupa funcţia de administrator special la SC Drumuri şi Poduri SA Deva. (S. Popa)

One thought on “Pompiliu Crai, director adjunct la Conversmin

  • 27 septembrie 2012 la 8:07
    Permalink

    trepadusul lui molot,domeniul lui este hotia

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare