Poloneza Iga Swiatek a câştigat la Roland Garros

11 octombrie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (54 WTA) a câştigat sâmbătă finala probei feminine de simplu a turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-1, pe americanca Sofia Kenin (6 WTA), a patra favorită a competiţiei, după o oră şi 24 de minute.
Iga Swiatek (19 ani) a început finala în forţă ,a condus cu 3-0, şi s-a impus în primul set cu 6-4.
În setul al doilea, Kenin a luat primul ghem, contra serviciului, dar apoi Iga Swiatek a reuşit o serie de senzaţie, cu şase ghemuri la rând (6-1). Swiatek va urca pe locul 17 în lume după acest succes.
De remarcat că Swiatek a mai învins-o pe Kenin la Roland Garros, în 2016, în turul al treilea, însă la junioare. Palmaresul polonezei cuprinde un titlu de campioană la Wimbledon, în 2018, la junioare.
Poloneza, care a furnizat la Paris o mare surpriză în optimile de finală, eliminând-o pe Simona Halep, numărul doi mondial şi principala favorită (6-1, 6-2), a obţinut primul titlu de Mare Şlem din carieră.
Acesta a fost şi primul turneu câştigat de poloneză la senioare, după ce a mai jucat o finală WTA la Lugano, anul trecut, ea fiind şi cea mai tânără campioană de la Roland Garros,de la croata Iva Majoli, cea care a câştigat turneul în 1997.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT – Răbdarea

Valentina Mureșan   Cum ar fi, dragii mei, dragi, să avem răbdare pentru toate? Elif Shafak, o excelentă scriitoare de...

Noi măsuri în județ pentru diminuarea infectării cu Sars Cov 2

  Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara a adoptat astăzi Hotărârea nr. 33, privind stabilirea unor măsuri pentru diminuarea...

Noul prefect de Hunedoara a depus jurământul

Ceremonia de depunere a jurămâmtului de către noul prefect, Petru Călin Marian (foto) s-a desfășurat, astăzi, vineri, 9 octombrie, în...

Închide