ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT – Răbdarea

Valentina Mureșan

 

Cum ar fi, dragii mei, dragi, să avem răbdare pentru toate?

Elif Shafak, o excelentă scriitoare de origine turcă, spunea despre răbdare că ” Înseamnă să te uiţi la ghimpe şi să vezi trandafirul, să priveşti noaptea şi să vezi revărsatul de ziuă.” Mi s-a părut cea mai frumoasă descriere, pe care mi-am dorit să v-o ofer, pentru că eu ca și voi, mă confrunt cu nerăbdarea răbdării, trag ponoasele lipsei ei și lucrez cu mine zi de zi, ca răbdarea să construiască în mine un om cu totul nou. E o mare virtute și e tare greu de dobândit, mai ales dacă ești o fire vulcanică, aprigă.

Cu ani în urmă, bătrânica ce-mi era doică, mă învăța zi de zi câte ceva. Una din lecțiile pe care a insistat ani de zile a fost RĂBDAREA. Cumva, mă și enerva cuvântul, pentru că-l auzeam prea de des. M-a învățat să fac injecții, deși nu aveam mai mult de 8 ani, iar fiecare explicație era urmată de cuvântul: răbare. Apoi m-a învățat să gătesc fel de fel de mâncăruri, să fac prăjituri, să coc pâine, să cos, să calc, să aranjez o masă festivă… pentru toate îmi cerea răbdare. Și am avut, că altfel nu mai eram prietene… Mai târziu, în adolescență, am învățat să am răbdare cu examenele, apoi m-a sfătuit să am și altfel de răbdare, că iubirile adevărate nu cresc pe toate gardurile și spre finalul drumului noastru împreună, mi-a cerut să am răbdare cu mine și cu cei din jurul meu. Practic, totul se rezumă la răbdare! Și mândă floare-i răbdarea asta, că după douăzeci de ani, am realizat și importanța ei și efectele-i senzaționale. N-am să vă povestesc nici pățaniile mele datorate nerăbdării, nici cele unde m-am lăsat vrăjită de răbdare, nu pentru că mi-ar fi rușine de ceva, dar toate poveștile de care-mi aduc aminte, m-ar trimite într-o zonă a autoironiei și a amuzamentului, astfel încât prefer ca de data aceasta să mă credeți pe cuvânt, deoarece subiectul de astăzi e mult prea serios. Când reușiți să aveți răbdare cu viața, vi se vor oferi cele mai frumoase perspective!

Există și două tipuri interesante de răbdare: cea clasică, unde răbdarea se referă strict la tine ca individ, la acțiunile tale și îndelunga răbdare, care se referă la abilitatea de a purta și a tolera slăbiciunile altora. Cea de-a doua variantă este cea mai spinoasă! Noi oamenii, în general suntem mai iertători și mai răbdători cu noi înșine, decât cu ceilalți, de aici și intenția noastră permanentă de a judeca, sau de a pune etichete. Dacă am avea răbdarea necesară, ca puterea credinței noastre să ne arate adevărul, sau adevărata față a unor oameni, sau poate calea pe care s-o urmăm, lucrurile ar curge lin în viețile noastre. Dar nu! Noi vrem aici și acum să se întâmple totul, noi judecăm oamenii fără să avem răbdarea de a descoperii toate detaliile, ne interesează strict zona noastră de confort și orice bruscaj ne tulbură. În realitate, toată viața noastră este un bruscaj, pentru că punem prea puțină răbdare în ceea ce trăim sau facem, acordăm prea puțină răbdare, spre deloc, celor de lângă noi, iar când vine vorba de acțiune ori facem stânga-mprejur, ori sărim treptele la grămadă, că nu mai avem timp să mergem pas cu pas. Dumnezeu, în schimb, ne rabdă de milenii, aș zice chiar că este mult prea îndelung răbdător cu noi.

Sfânta scriptură ne învață că prin îndeunga răbdare ne purtăm unul pe celălalt, iar lipsa ei duce la certuri, la ruperea prieteniilor, la divorțuri, sau chiar mai grav. Însă îndelunga răbdare este și opusul mândriei, iar mândria este unul dintre cele mai nefericite păcate și… Doamne ce mândrii suntem!!! În general, cel mândru nu tolerează nici slăbiciunile, nici greșelile celorlalți. Să nu înțelegeți, însă, că vă îndemn să tolerați la infinit, orice, pentru că Dumnezeu nu va cere niciodată de la noi să fim proști. Ne cere, în schimb să fim atenți, să fim înțelepți și buni, iar ca veriga să se închidă cu armonie, ne mai cere și îndelunga răbdare, căci ea este o formă impresionantă de iubire.

Fiți răbdători cu voi și toate ale voastre! Tocmiți-vă viața făcând câte un pas în afara cercului vicios care poate determina pripeala noastră aproape genetică. Amintiți-vă permanent vorba aceea bătrânească, ce spune că poți trece marea cu răbdare! Și mai puneți în sufletele voastre îndelunga răbdare, căci mulți suntem noi oamenii și tot pe atât de multe ne sunt și caracterele. Iar când epuizați îndelunga răbdare, lăsați pe fiecare în grija Lui Dumnezeu, căci El trimite soli de pretutindeni și de nicăieri, pentru fiecare dintre noi!

 

Până săptămâna viitoare…

ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!

 

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare