Poliţiştii hunedoreni au făcut prăpăd cu radarele

9 martie 2020 | 3 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Acţiunea s-a desfăşurat pentru a reduce numărul de accidente rutiere grave şi s-a soldat cu acordarea a 310 sancţiuni, cele mai multe fiind pentru viteză. Astfel, 132 de şoferi au fost sancţionaţi, amenzi pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit, iar alţi şapte pentru depăşiri pe ”interzis”.

Nici pietonii nu au scăpat, 62 dintre ei fiind sancţionaţi pentru nerespectarea regulilor de circulaţie. ”Urmare activităţilor desfăşurate, tot în data de 06.03.2020, au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 21 permise de conducere, din care: 4 pentru depăşirea vitezei legal stabilite cu mai mult de 50 km/h; 6 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor; 7 pentru depăşiri în zone şi situaţii interzise; 2 pentru consum de băuturi alcoolice iar 3 pentru alte situaţii prevăzute de lege. De asemenea, în cadrul acestei acţiuni, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor şi au fost constatate mai multe infracţiuni”, a informat IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dănuț spune:

    Ar trebui făcute cel puțin săptămânal aceste acțiuni

  2. Fane spune:

    Pai nu astea sunt sarcinile politiei rutiere?Nu sunt platiti pentru asta?Si eu am fost azi la serviciu si am facut ce am in fisa postului.Faceti un material si despre mine?

  3. Ionel spune:

    Iar Le_a dat target Plopusor sau Tov. Birla? Huoooo

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
„Diamant” şi acoliţii lui, o nouă condamnare la închisoare

Recidivistul din Valea Jiului, nepotul său şi încă un amic au spart mai multe bancomate ale unor bănci. Aceştia colindau...

Fără audienţe la Primăria Deva!

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Deva, întrunit ieri, 9 martie 2020, a hotărât suspendarea programului...

Prefectul de Hunedoara: Dacă aveam 3 cazuri de coronavirus în Deva, închideam oraşul!

Prefectul de Hunedoara, Vasilică Potecă, a declarat, ieri, că, dacă la Deva va mai fi confirmat un nou caz de...

Închide