Actualitate

Poliţişti hunedoreni, la protestul din Bucureşti

Natalia Bumbac vasile bucuci

Aproximativ 500 de poliţişti din toată ţara s-au strâns ieri în faţa Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru a atrage atenţia guvernanţilor despre problemele cu care se confruntă şi care nu mai permit nici o amânare. Poliţiştii hunedoreni au fost reprezentaţi la mitingul din Capitală de agentul şef de poliţie Vasile Bucuci (foto), vicepreşedinte al Biroului Teritorial – Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (BT – SNPPC) Hunedoara şi alţi câţiva colegi. Pe fondul evenimentelor din Belgia şi a declarării zilei de 24 martie zi de doliu naţional, protestul a fost unul sobru, fără scandări de lozinci.
După mai bine de o oră de stat în stradă, o delegaţie a poliţiştilor, din care a făcut parte şi agentul şef de poliţie Vasile Bucuci, a fost invitată la discuţii cu o comisie a MAI. Potrivit vicepreşedintelui BT – SNPPC Hunedoara, principalele revendicări ale poliţiştilor au vizat Legea pensiilor militare, decontarea banilor pentru navetă şi statutul poliţistului. Mai exact, aceştia au cerut ca normele de aplicare ale Legii 223/2015 privind pensiile militare să fie urgentate în Parlament, deoarece poliţiştii care şi-au depus dosarele de pensionare începând cu 2016, sunt în aşteptarea deciziei de pensionare fără a avea alte venituri. O altă problemă adusă în discuţie a fost deficitul de personal cu care se confruntă Poliţia Română. În consecinţă, protestatarii au cerut reangajarea cu prioritate a poliţiştilor care au fost disponibilizaţi în 2011, pe vremea ministrului de Interne, Traian Igaş, în detrimentul angajărilor directe din rândul civililor.
„În urma discuţiilor cu comisia MAI am primit promisiunea că se va încerca soluţionarea revendicărilor noastre, pe care le vom transmite şi într-un memoriu. În cazul în care până în 12 aprilie nu vom avea nici un rezultat, vom trece din nou la acţiuni de protest”, ne-a spus vicepreşedintele BT – SNPPC Hunedoara. După mitingul din faţa MAI, agentul şef de poliţie Vasile Bucuci ne-a spus că poliţiştii au mers pentru a depune coroane de flori şi lumânări la ambasada Belgiei, în memoria victimelor care şi-au pierdut viaţa în atentatele teroriste din Bruxelles.

One thought on “Poliţişti hunedoreni, la protestul din Bucureşti

  • Ba Bucuci a-i facut greva pt Berbeceanu? Da de cei mici, fara functii de conducere, a-i uitat. Sa-ti fie rusine. Esti lider de sindicat doar pt sefi. E parerea multora.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura