Actualitate

Polițist local amenințat cu moartea

Directorul Poliției Locale Hunedoara se afla în patrulare alături de o colegă de serviciu, cei doi observând un localnic care transporta deșeuri din construcții, pe care avea de gând să le arunce pe un teren.
Cei doi i-au cerut bărbatului să se legitimeze și i-au atras atenția că nu are voie să arunce deșeurile acolo. La un moment dat a intervenit în discuție un hu­nedorean de 35 de ani, care locu­ieș­te în apropierea locului de „depozitare”. Bărbatul, Ion Chereji, a început să se agite și să-i amenințe pe cei doi polițiști locali. Le-a spus că-i omoară dacă nu-l lasă pe om să pună deșeurile acolo. Directorul Poliției Locale a chemat aju­toare, în aceste condiții. „După ce in­cul­patul a amenințat-o cu acte de violență pe persoana vătămată, s-a dezbrăcat în fața organelor de poliție din cadrul Poliției Locale Hunedoara și Poliției municipiului Hunedoara, precum și a celorlalte persoane prezente la fața locului, săvârșind acte de exhibiționism, prin aceea că și-a expus organul genital masculin în fața organelor de poliție și a celor prezenți la fața locului, toate aceste persoane văzând fapta comisă de inculpat”, se arată în dosar. Cu toate acestea, judecătorii l-au amendat pe hunedorean cu puțin peste 2.000 de lei. (M. Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura