ComunitateFlash

Policlinica Spitalului Judeţean a fost modernizată

Cristina Ghenea

Hunedorenii vor putea beneficia de servicii medicale de calitate şi de analize făcute cu aparatură de specialitate, în urma unei investiţii realizate la spitalul din Deva. Vineri, autorităţile judeţene au inaugurat ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Secţia a beneficiat de o investiţie de peste 3,7 milioane de lei, sumă care în mare parte a fost asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Pe lângă modernizarea spaţiului în suprafaţă totală de aproximativ 1.727 de metri pătraţi, investiţia a mai cuprins şi dotarea ambulatoriului cu 20 de aparate şi echipamente performante, care să asigure pacienţilor servicii medicale de calitate, aşa cum prevăd politicile Uniunii Europene. „Putem spune că în momentul de faţă, avem o policlinică normală, demnă de secolul XXI şi de un spital judeţean. În urma acestei investiţii, ambulatoriul are lift, iar persoanele cu dizabilităţi fizice pot beneficia şi de facilităţi de acces şi de grupuri sanitare speciale. În plus, este important atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical, să avem la dispoziţie echipamentele necesare oferirii unor servicii medicale complexe şi de înaltă calitate“, a precizat Silviu Didilescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă. Acesta a adăugat că investiţiile continuă la spitalul din Deva, urmând ca în acest an, să fie modernizată secţia de Neurologie şi Policlinica din zona Dacia.

One thought on “Policlinica Spitalului Judeţean a fost modernizată

  • Molot presedinte, cu el inainte. Astept ziua cand ne va explica reteta magica: cum poti deveni bogat cand esti prof de mate la liceu. Raspunsul il stim cu totii dar sunt inca prea multi fraieri in jur.. Masa critica adica..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura