Plasă de braconaj, descoperită în Lacul Cinciş
În urmă cu doar câteva zile, inspectorii de la Agenţia pentru Pescuit şi Acvacultură au găsit, pe fundul lacului Cinciş, o plasă monofilament de 400 de metri lungime. Peste 20 de kilograme de peşte erau prinse în plasă.
Informaţia a venit de la un pescar care agăţase plasa cu undiţa şi dându-şi seama că este o capcană pentru peşti, a anunţat imediat asociaţia din care face parte. În urma cercetărilor, s-a stabilit că plasa, care se întindea, de-a lungul malului, între golful din camping, până la Casa Albă, fusese pusă cu o seară în urmă, dar nu se ştie de către cine. În ochiurile plasei au fost găsiţi, pe jumătate sfârtecaţi, şalăi micuţi, babuşti şi plătică. Plasa a fost dusă la postul de poliţie din Teliucu Superior, unde, după ce s-a făcut un proces verbal de constatare, a fost pusă pe foc.
„Nu se ştie, deocamdată, cine este autorul acestei ilegalităţi. Poate, dacă poliţiştii ar fi lăsat plasa acolo şi ar fi urmărit malul, ar fi prins vinovaţii, că doar până la urmă, se întorcea cineva să scoată captura“, a declarat Ionel Neacşu, inspector în cadrul Agenţiei pentru Pescuit şi Acvacultură, filiala Transilvania. Este a patra plasă de pescuit monofilament găsită anul acesta pe lacul Cinciş, după ce în primăvară, a fost descoperită una de circa 50 de metri lungime, în zona Potcoava Mare, alta în zona Tătăuş şi una în coada barajului.