Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor va fi revizuit

22 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

Adriana Năstase

Ieri, la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara a avut loc o întâlnire în vederea revizuirii Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor (PJGD). Asta, pentru îmbunătăţirea activităţii Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor.

Trebuie să îmbunătăţească activitatea
Documentul, care va fi realizat de firma EPMC Consulting SRL din Cluj-Napoca, vizează perioada 2019-2025 şi va cuprinde investiţiile necesare astfel încât judeţul nostru să atingă ţintele şi obligaţiile asumate în domeniul gestionării deşeurilor. În PJGD vor fi identificate cele mai bune soluţii din punct de vedere tehnic şi economic, raportate la indicatorii de generare a deşeurilor şi la sistemul de colectare selectivă.
„Este un pas foarte important pentru îmbunătăţirea activităţii de colectare şi gestionare a deşeurilor din judeţul Hunedoara. Documentul va sta la baza identificării celor mai optime soluţii în ceea ce priveşte viitoarele investiţii”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.

Ne obligă Uniunea Europeană
La rândul său, administratorul public al judeţului, Costel Avram, a afirmat că Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor va sta la baza elaborării unor proiecte noi, integrate sau individuale, care să completeze investiţiile deja realizate. „A fost o întâlnire în care fiecare parte implicată şi-a expus opiniile privind îmbunătăţirea activităţii de gestionare a deşeurilor, o discuţie utilă atât pentru firma care va realiza acest plan, cât şi pentru cei implicaţi direct în activitate. În baza acestui plan, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Hunedoara va deveni mai sustenabil şi va funcţiona în spiritul respectării directivelor aplicabile sectorului deşeuri”, a declarat Costel Avram.
La întâlnire au participat şi reprezentanţii celor doi operatori de salubritate din judeţ, cei ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară SMID şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului.
Elaborarea planului judeţean este o obligativitate ce decurge din adoptarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD), aprobat prin HG 942/20/12.2017. Prevederile Planului Naţional trebuie preluate în Planul Judeţean, astfel încât investiţiile care urmează a fi propuse spre finanţare să fie în concordanţă cu Planul Naţional aprobat.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Abia intrată în vigoare, legea certificatului de non-violator stârneşte controverse

O nouă lege a intrat în vigoare de ieri, 21 iulie. Este vorba despre obligativitatea prezentării la locul de muncă...

Campionatele Naţionale de Atletism pentru seniori

Federaţia Română de Atletism a făcut ieri precizările legate de ultima competiţie din această perioadă, aşteptată cu mult interes de...

Juniorii de la CFR Simeria, victorioşi la Brad

Juniorii U13 (tineri născuţi în 2008) legitimaţi la secţia de fotbal de la SC CFR Simeria au participat la finalul...

Închide