Comunitate

Plafonul pentru ajutoarele de încălzire, modificat

caldura

Nicoleta Popa

Hunedorenii cu venitul mediu net de până la 615 lei pe lună vor beneficia de ajutoarele pentru căldură. „Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei, prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energie termică, în funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie”, a declarat Fănică Ştefan, directorul coordonator al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Hunedoara.
Astfel, de acest sprijin financiar beneficiază persoanele care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri. Familiile care primesc ajutor social nu vor fi nevoite să achite factura la energia termică, deoarece statul o va plăti pentru lunile noiembrie 2009-martie 2010. Totodată, familiile a căror venit mediu net pe membru nu depăşeşte 155 de lei pe lună, vor primi o reducere de 90 la sută pentru energia termică, şi un ajutor de 262 de lei pentru cei care folosesc gazele naturale, respectiv 54 de lei pentru cei ce se încălzesc cu lemne. În schimb, cei care au un venit între 540,1 şi 615 de lei, beneficiază de reduceri între 10 şi 20 la sută a facturii, iar persoanele care se încălzesc cu lemne şi gaze naturale vor primi un ajutor de 16 lei, respectiv 19 lei.

Peste 30.000 de beneficiari anul trecut
Pentru beneficiarii de ajutor de încălzire cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri, nebeneficiari de  ajutor social, plata ajutoarelor se face lunar, de către primării, din fonduri de la bugetul de stat, alocate prin intermediul AJPS Hunedoara. În sezonul rece 2009-2010, prima plată se va face pentru ajutoarele aferente lunii  noiembrie 2009. Pentru sezonul rece 2008-2009, AJPS Hunedoara a plătit ajutoare pentru încălzirea locuinţei, în valoare totală de 14.077.362 lei, pentru un număr de 30.149 beneficiari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura