Comunitate

Pictură murală de proporţii în Petroşani

Foto: Greenpeace România

Proiectul iniţiat de către Greenpeace România şi implementat în colaborare cu Asociaţia Valea Jiului Implicată şi Primăria municipiului Petroşani, a revitalizat un areal din centrul municipiului. Pictura murală a fost realizată de artistul IRLO, unul dintre puţinii artişti stradali din România care abordează teme sociale în lucrările lui.
„Valea Jiului este extrem de vie – cu oameni care vorbesc, pun întrebări şi se mobilizează pentru viitorul lor. Zonele miniere care şi-au imaginat viitorul au reuşit să se dezvolte. O tranziţie echitabilă şi verde este posibilă atunci când oamenii încep să vorbească despre viitorul lor şi despre alternative la minerit, reuşind să strângă comunitatea în jurul unor proiecte comune. Iar în Valea Jiului lumea vorbeşte deja despre turism, cluburi de robotică, energie verde şi sustenabilă. Valea Jiului poate să facă o surpriză frumoasă şi să devină o zonă reper pentru dezvoltarea unei economii circulare, verzi şi sustenabile, care pune în centru calitatea vieţii oamenilor”, a declarat Vlad Cătună, coordonator campanii Climă şi Energie. Lucrarea lui IRLO ajunge să îşi îndeplinească obiectivul, acela de a încuraja comunicarea între cetăţeni pe teme de interes actual. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura