ActualitateFlash

Petru Drăgoescu a pierdut procesul cu ANI

Natalia Bumbac

Fostul director al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului (SNÎMVJ) şi consilier local la Petroşani, Petru Drăgoescu (foto), a pierdut definitiv procesul intentat împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Acesta a cerut în instanţă anularea actului emis de ANI prin care a fost declarat incompatibil. La Curtea de Apel Alba Iulia, în prima instanţă, cererea i-a fost admisă. Însă, decizia a fost răsturnată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), după ce ANI a atacat-o cu recurs.
„Instanţa admite recursul declarat de ANI împotriva sentinţei din 27 martie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia. Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza: respinge acţiunea formulată de Petru Drăgoescu, ca neîntemeiată. Definitivă”, se arată în decizia ÎCCJ.
Consilierul local (PNL) Petru Drăgoescu a fost declarat incompatibil de către ANI, în octombrie 2014, pentru că a ocupat simultan funcţiile de director general al SNÎMVJ, dar şi pe cea de ales local. Decizia a fost surprinzătoare în condiţiile în care Drăgoescu a cerut singur, la momentul numirii în funcţie la SNÎMVJ, lămuriri de la ANI. Acesta a trimis toate documentele necesare în scris, pentru a se constata dacă este vreo incompatibilitate şi răspunsul a venit negru pe alb: că are voie să ocupe ambele funcţii. La circa un an distanţă, ANI, în urma unei sesizări a unei terţe persoane, a analizat iarăşi situaţia şi a dat un răspuns cu totul opus. „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 septembrie 2012 – 19 iulie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de consilier local, şi funcţiile de administrator şi director general al SNÎMVJ, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 88, alin. 1, lit. d) din Legea nr. 161/2003”, a transmis ANI într-un comunicat din 2014.
Contactat, Petru Drăgoescu a afirmat că decizia instanţei se aplică pe mandatul de ales local în care s-a stabilit incompatibilitatea, respectiv mandatul dintre 2012 şi 2016. În prezent, acesta se află la al doilea mandat de consilier local al municipiului Petroşani. Petru Drăgoescu activează la SNÎMVJ, pe postul de director tehnic al societăţii.

2 comentarii la „Petru Drăgoescu a pierdut procesul cu ANI

  • Mai informativa,nu este fostul! Doi bani nu dati pe ceea ce dati oamenilor sa citeasca!

  • Acest securist (se vede dupa figura)trebuia de mult suspendat ,acesta este groparul mineritului din valea jiului dar a fost tinut pe fuctie atit in primarie cit si la CEH de securitate ,deorece era turnator de pe timpul lui Ceausescu cind Dragoiescu era atlet,acest ar fi trebuit sa sa raspunda de moartea minerilor in urma exploziei de la petrila,era director securitate miniera dar a fost salvat de sistem.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura