Peste 3000 de animale pe fondurile de vânătoare ale Direcţiei Silvice Hunedoara

Adriana Năstase

Reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara ne informează că judeţul Hunedoara este împărţit în 70 de fonduri cinegetice (peste 700.000 de ha) care sunt gestionate în marea lor majoritate de diverse asociaţii de vânători.

Peste 1.200 de căpriori şi 350 de capre negre
Direcţia Silvică Hunedoara gestionează în prezent cu contract 10 fonduri cinegetice ce cu­prind părţi din Lunca Mureşului, în Ma­sivele muntoase Poiana Ruscăi, Metaliferi, Şureanu, Parâng şi Retezat. Suprafaţa totală gestionată este de 124.684 hectare.
Aşa stând lucrurile, efectivele de vânat existente în fondurile cinegetice administrate de DS Hunedoara sunt diversificate şi va­loroase. Astfel, cei mai mulţi sunt căpriorii, peste 1.200 de exemplare, apoi mistreţii, 670 la număr, sunt 444 de cerbi comuni, 347 de exem­plare de capră neagră, 258 de cocoşi de munte, 205 urşi, şi 132 de lupi. Toate depă­şesc efectivele optime.
Însă, directorul Direcţiei Silvice Hunedoara, Radu Gagea (foto) susţine că „sunt protejate carnivorele mari, pentru care nu există cote de recoltă: ursul, lupul, râsul şi pisica sălba­tică, dar şi cocoşul de munte.Se remarcă efec­tivul mare de urşi şi lupi şi există multe probleme, conflicte între om şi urs cu pagube materiale şi chiar persoane rănite în ultimii ani”.

Aproape 200 tone de furaje şi sare pentru animale
Directorul Radu Gagea subliniază că activ­i­ta­tea de gospodărire a fondurilor cinegetice gestionate de Direcţia Silvică Hunedoara implică existenţa unor efective bune de vânat corespunzătoare numeric şi calitativ nivelelor optime, a unor densităţi de vânat corespun­ză­toare biotopului, realizarea unui raport na­tu­ral între sexe şi a unei structuri normale a claselor de vârstă, desfăşurarea activităţii de vânătoare în condiţii de eficienţă economică, prevenirea pagubelor pe care le poate pro­duce vânatul.
„Efectuăm de lucrări de evaluare a vâna­tu­lui în baza cărora se fac propuneri de cote de recoltă. Aceste propuneri au la bază ob­ser­vaţiile personalului silvic care înregistrează cu ocazia deplasărilor în teren exemplarele de vânat pe specii, sexe şi categorii de vârstă sau alte informaţii după urmele vânatului.
De asemenea, anual sunt administrate furaje pentru vânat pe fondurile cinegetice ges­tionate:peste 100 de tone de concentrate şi suculente pentru vânat (porumb, alte ce­reale, rădăcinoase, fructe şi seminţe), peste 70 de tone de furaje fibroase (fân de deal şi de lucernă) şi peste 15 tone de sare bulgări. De asemenea, întreţinem construcţiile şi instalaţiile vânătoreşti existente, mai exact 65 de observatoare, 7 colibe, 306 de hrănitori şi 537 de sărării”, a adăugat şeful Direcţiei Sil­vice Hunedoara.

One thought on “Peste 3000 de animale pe fondurile de vânătoare ale Direcţiei Silvice Hunedoara

  • 7 ianuarie 2021 la 4:51
    Permalink

    Ati numărat și caprioarele din zona pestis-cristur vânate in fiecare an de braconieri?
    Si voi auroritatile nu faceti NIMIC!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare