www.mesagerulhunedorean.ro

Perfecţi înainte de primul derbi

11 x 2 Autobergamo-Deva-ChiajnaCiprian Marinuţ

Autobergamo Deva a bifat al şaselea succes consecutiv din tot atâtea meciuri disputate în Liga I de futsal, scor 5-0 (2-0), cu Concordia Chiajna, ultima clasată, şi se menţine pe primul loc al clasamentului cu punctaj maxim. Trupa antrenată de Florin Ignat va susţine primul test dificil al sezonului în runda următoare, când va juca, în deplasare cu campioana City’us Tg. Mureş, care are şi ea punctaj perfect până acum.

Succes fără emoţii
Medaliată cu bronz în sezonul precedent, Autobergamo are un parcurs excelent în actuala ediţie de campionat, având până acum doar victorii în toate cele şase meciuri disputate. Cu antrenorul-jucător Florin Ignat la timonă, gruparea patronată de Dorin Popa etalează un futsal de calitate şi chiar a impresionat în unele meciuri prin apetitul ofensiv deosebit.
Istoria meciurilor cu goluri pe bandă rulantă s-a repetat şi în partida cu Concordia Chiajna, disputată luni seara, pe teren propriu, însă jucătorii de la Autobergamo au fost parcă mai mult cu gândul la duelul cu City’us Tg. Mureş decât la meciul în sine. Fără să forţeze, dar şi fără emoţii, devenii au făcut legea pe parchet şi au câştigat detaşat. Internaţionalul din Republica Moldova, Sergiu Tacot a dat tonul la goluri, în minutul 8, iar colegul său de club şi de naţională, Cristian Obadă, a stabilit rezultatul pauzei, în minutul 20. Imediat după reluare, Petcu şi-a introdus balonul în propria poartă, pentru ca apoi, Florin Ignat (33) şi Emanuel Moldoveanu (37) să ducă scorul la un concludent 5-0. Primul meci de foc al echipei din Deva în campionat se va disputa marţi, 3 noiembrie, de la ora 17:30, când Autobergamo va juca derbiul cu City’us Tg. Mureş, în deplasare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.