Sport

Perfecţi, în ciuda absenţelor

11 x 2 carabulea

Ciprian Marinuţ

Old Boys, lidera Campionatului Municipal de Fotbal Amatori Deva, şi-a continuat parcursul perfect în actualul sezon, obţinând a opta victorie consecutivă, deşi a avut mai mulţi jucători accidentaţi sau bolnavi.
Cu un lot decimat de indisponibilităţi, lidera Old Boys, care a avut la dispoziţie doar doi jucători de schimb, a trecut cu bine şi testul cu Cetate. Echipa perfectă a startului de campionat a învins cu 4-2 (3-0), deşi a trecut prin momente grele, marcate de certuri între proprii jucători şi dispute cu arbitrii, din cauza unei eliminări de două minute şi a unui cartonaş roşu.

De trei ori „colonel”
Jocul a început perfect pentru prima clasată, întrucât fostul jucător al FC CIP, Conig (min. 3), a deschis scorul cu un şut la colţul scurt, după o fază lucrată de Stepan. A urmat însă o bară a celor de la Cetate, prin Bodea (min. 5), iar Moglan şi Ştefan s-au certat între ei. Moglan s-a enervat şi a părăsit terenul fără acordul arbitrului, iar Amititeloaie, care a intrat în locul său a fost eliminat două minute, pentru că a efectuat o înlocuire …neregulamentară. Cu un om în plus, Cetate a încercat să pună presiune, însă lidera a rezistat fără gol. Când s-a restabilit egalitatea numerică, Conig (min. 8) şi-a onorat porecla de „Colonel” şi a făcut 2-0, după o acţiune personală. Tot el a stabilit şi scorul la pauză cu un şut din unghi la colţul scurt, iar Amititeloaie (21) a fost aproape de autogol.

S-au relaxat pe final
Plusul de valoare individuală şi de experienţă şi-a spus cuvântul şi după pauză, iar Old Boys a dus scorul la 4-0 prin Carabulea (min. 28). La acest scor, lidera a început să joace economicos, iar insistenţele celor de la Cetate au dat roade. Vladu (31) a înscris pentru 4-1, după o acţiune personală, iar Dragoş (42) a dus scorul la 4-2, cu un şut din apropierea centrului terenului, profitând că portarul Vezeteu era mascat de un coechipier. Pentru a nu complica lucrurile, Old Boys a pus iar stăpânire pe joc şi a „orchestrat” un final de joc liniştit. Totuşi, cu un minut înainte de final, Amititeloaie a văzut cartonaşul roşu, pentru că a înjurat în urma unei intervenţii mai tari a unui adversar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura