Pedagog condamnat pentru lovirea unei fetițe dintr-un centru de ocrotire
Cazul revoltător a avut loc în municipiul Petroșani, la un centru de zi aflat sub autoritatea unei fundații, unde minora în vârstă de 12 ani se afla sub ocrotire.
Un pedagog în vârstă de 26 de ani a lovit-o pe copilă repetat pe motiv că l-a înjurat. Cazul a ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, iar pedagogul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Instanța din cadrul Judecătoriei Petroșani l-a găsit vinovat pe dascăl. „Raportat la faptul că inculpatul a lovit persoana vătămată care este minoră şi chiar dacă s-a aflat sub aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări, acesta avea datoria de a o educa şi de a proteja, instanţa apreciază ca insuficientă şi disproporţionat de indulgentă renunţarea la aplicarea pedepsei”, se arată în dosar. În aceste condiții, Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe dascăl la 135 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. Instanța a apreciat că în raport de fapta săvârșită de către inculpat, scopul sancţiunii nu poate fi atins fără executarea efectivă a amenzii, astfel că bărbatul trebuie să achite amenda penală în valoare de 1.350 lei. (M. Gânju)