Comunitate

Pe zi ce trece, Balșa întinerește

Magdalena Șerban

Nu demult se inaugura o miniarenă de sport în comuna Balșa, iar parcul central a fost dat în lucru, aici urmând să se facă mai multe modernizări, iar recent, un spațiu special amenajat pentru oficierea căsătoriilor în aer liber a început să-și dovedească utili­tatea. Lista continuă.

S-au gândit la tot
„Am oficiat deja căsătorii în noua locație. A fost gândită pentru timpul verii, în mod special, atunci când e cald și verde în jur. Până acum, de la înce­putul anului și-au unit destinele patru cupluri și mai sunt preconizate încă două. Cei în cauză trebuie să depună cerere cu 10 zile înainte de oficierea propriu-zisă. Nu se pot ține aceste momente solemne oriunde, deși unii au vrut chiar la ei în grădină. Legea nu ne lasă, fiind aprobate doar locuri anume. Așa am decis să ne organizăm locul acesta frumos lângă sediul adminis­trativ. Ședințele foto pot ieși foarte bine în natură, iar momentan se lucrează și la parc, așa că după ce va fi gata, proaspeții căsătoriți pot opta și pentru acel perimetru când vine vorba de poze. Deocamdată, sperăm ca zilele toride să se domolească, iar în ce privește gazonul, îl vom semăna din septembrie încolo, ca să nu existe riscul să se usuce. Mai vrem să ame­na­jăm o scenă care să fie folosită pen­tru diverse evenimente, de la serbarea lui Moș Crăciun și până la manifestări artistice, de exemplu. Mai sunt multe de făcut și cred că timpul nu ne va sta în cale”, a arătat Traian Jude (foto), pri­marul din Balșa. Edilul a mai precizat că nunțile localnicilor se țin prin loca­litățile din apropiere, adică fie în orașul Geoagiu, fie în stațiunea Geoagiu-Băi, fie pe la Orăștie, deoarece la nivel teri­torial nu este funcțional vreun obiectiv care să permită o prezență numeroa­să. Cel puțin nu acum, însă după ce se va face recepția lucrărilor la căminul cultural din satul central, alta va fi situația. Localul va dispune de 300 de locuri, deci suficiente pentru o petre­cere pe cinste. Investiția are la bază bu­getul local și este una nouă.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura