Patron condamnat la amendă penală, pentru că şi-a agresat fostul angajat

Un patron care şi-a lovit un angajat în public, fiindcă acesta din urmă i-a cerut să-i plătească salariul pentru munca prestată în firma acestuia, a fost condamnat la amendă penală. Incidentul a avut loc în Orăştie, iar victima era împreună cu cei doi copii minori ai săi când a fost agresată.
„În timp ce se plimba prin faţa blocului, persoana vătămată l-a sunat pe fostul lui patron şi i-a solicitat să-i aducă banii pentru munca pe care a prestat-o la firma acestuia. Persoana vătămată susţine că la scurt timp a venit în acel loc inculpatul, care a coborât dintr-un autoturism, s-a îndreptat spre el, l-a înjurat şi l-a lovit cu podul palmei sale drepte în partea stângă a feţei. Bărbatul lovit s-a dezechilibrat şi a căzut cu spatele pe un gard viu situat în faţa blocului”, se mai arată în sesizare. De faţă era şi soţia victimei, dar şi alţi martori, vecini ai muncitorului. Pus sub acuzare, patronul a recunoscut că şi-a agresat fostul angajat. Acesta a motivat că a fost înjurat de copil şi (n.r. victima) i-a spus să îi ia copilului lui medicamente de banii care trebuie să îi dea.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie s-a dispus renunţarea la urmărire penală, procurorul apreciind că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 318 CPP, privind oportunitatea urmăririi penale, având în vedere împrejurările concrete de săvârşire a faptei, gravitatea faptei, urmările produse, precum şi persoana inculpatului.
Însă judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Orăştie a respins cererea de confirmare a soluţiei de renunţare la urmă­rire penală, apreciindu-se că fapta reţinută în sarcina inculpatului prezintă interes public, nu atât raportat la consecinţele produse, cât mai ales la conţinutul şi la împrejurările con­crete de săvârşire a acesteia, respectiv cu vio­lenţă fizică şi verbală exercitată asupra per­soanei vătămate în loc public şi în pre­zenţa copiilor minori ai acesteia şi a vecinilor. Magistratul a reţinut că inculpatul a proferat ameninţări la adresa persoanei vătămate când l-a întâlnit pe fiul minor al acesteia, în locuri publice şi a exercitat chiar şi asupra minorului gesturi de natură a produce temere.
În urma judecării dosarului, Alexandru L. (32 de ani) a fost condamnat la amenda de 1.350 lei (10 lei x 135 de zile-amendă ) pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, conform sentinţei publicate de www.rolii.ro. Soluţia Judecătoriei Orăştie nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de părţile din dosar. (M. Gânju)

One thought on “Patron condamnat la amendă penală, pentru că şi-a agresat fostul angajat

  • 16 martie 2021 la 8:11
    Permalink

    vai ce sanctiune mare a putut primi!!!!!!!!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
A furat butucii folosiţi de copii într-un proiect şcolar

Un bărbat din municipiul Brad s-a gândit să se aprovizioneze cu lemn de foc şi a pus ochii pe buştenii

Şi-a bătut fosta soţie şi soacra

Bărbatul nu avea voie să se apropie de fosta consoartă, interdicţia fiind stabilită de Tribunalul Hunedoara. Agresorul, pe nume Alexandru

Deşi platforma merge greu, românii au dat buluc să se programeze la vaccinul anti Covid

Sorina Popa Ieri a început etapa a III-a de vaccinare anti-Covid, care se adresează populaţiei generale, dar mulţi dintre cei

Închide