Parlamentarii PP-DD din judeţ nu pleacã la USL

Potrivit unor surse politice, citate de EVZ, zeci de parlamentari PP-DD şi PDL negociază deja de câteva zile cu USL, schimbarea partidului. Este vorba, spune sursa citată, despre 47 de parlamentari PP-DD şi PDL care doresc să intre în USL.
În judeţ, PP-DD a câştigat două mandate de parlamentar, unul de deputat, prin Monica Iacob-Ridzi, şi celălalt de senator, prin Haralambie Vochiţoiu (foto). Se pare, conform afirmaţiilor celor doi, că ei nu se gândesc să părăsească partidul înfiinţat de patronul OTV, ci vor încerca să-şi facă treaba în Parlament cât mai bine, din partea PP-DD. „Este o prostie a celor de la USL, că parlamentarii PP-DD vor să treacă la USL. Nu plecăm din PP-DD. Noi nu ne-am dus în Parlament să ne batem joc de voinţa populară“, a declarat senatorul Haralambie Vochiţoiu, care este şi liderul judeţean al PP-DD. Acesta susţine că zvonurile potrivit cărora mai mulţi parlamentari din partid vor să treacă în barca USL sunt doar intoxicări. Haralambie Vochiţoiu a reuşit să obţină la redistribuire mandatul de senator pe Valea Jiului, unde senatorul Cosmin Nicula (USL) a câştigat alegerile pentru Senat. Monica Iacob Ridzi a ajuns din nou deputat, tot la redistribuire, după ce candidatul USL, Ioan Rus nu a reuşit un scor de peste 50 la sută. PP-DD ar fi a doua forţă politică pe judeţ, după USL, ca urmare a numărului de voturi obţinute la alegerile din 9 decembrie. (S. Popa)

One thought on “Parlamentarii PP-DD din judeţ nu pleacã la USL

  • 17 decembrie 2012 la 0:58
    Permalink

    Cat timp politicienii au credinta in Euro si Lei ,va fi saracie in civilie ,persecutare si marginalizare ,sclavie ,discriminare,in tara asta putred de corupta de interlopi cu legitimatie de la stat .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare