Parcul de Afaceri din Simeria a trecut în administrarea primăriei

Sorina Popa

De ieri, Parcul de Afaceri (foto) din oraşul Simeria a fost preluat de primărie, după ce, de la înfiinţare, el a fost administrat de Consiliul Judeţen, prin Agenţia de Dezvoltare Economică Hunedoara (ADEH)

Peste 100 de locuri de muncă
Primarul Simeriei, Emil Rîşteiu (foto), susţine că Parcul de Afaceri va fi administrat de cei de la Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului. „L-am preluat, e adevărat. S-a încheiat monitorizarea fondurilor europene, pentru că obiectivul a fost construit şi cu bani europeni, nerambursabili. Consiliul Local Simeria a aprobat această preluare de la Consiliul Judeţean. Pe partea de creare de locuri de muncă, nu au fost îndeplinite 100 la sută cerinţele. Încercăm, de acum încolo, să ocupăm toate spaţiile disponibile aici. Halele, cinci la număr, sunt toate ocupate. Dar mai e partea de birouri. Centrul Cultural şi de Creaţie va administra Parcul de Afaceri, ocupându-se şi de partea economică, evident. Sunt peste 100 de locuri de muncă nou create, dar mai este nevoie de încă câteva zeci. Doar indicele de înfiinţare a locurilor de muncă nu a fost îndeplinit, cu restul indicatorilor suntem în regulă. Investiţia a fost una cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, dar şi cu bani de la Consiliul Judeţean şi de la Primăria Simeria”, a declarat primarul Emil Rîşteiu pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Construcţia Parcului de Afaceri din Simeria s-a finalizat în 2014. Uniunea Europeană a contribuit cu 7,8 milioane de lei, Consiliul Judeţean Hunedoara cu 3,9 milioane de lei, iar Primăria Simeria cu 9,5 milioane de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.