Politica si administratie

Marius Surgent: Măsurile de sprijin în economie luate de Guvernul PNL au dat rezultate

Criza globală generată de pandemia Covid-19 care a impus, într-o primă fază, instituirea stării de urgenţă, a necesitat soluţii concrete de sprijin atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori. În acest context, Guvernul PNL şi-a asumat protejarea fiecărui loc de muncă prin susţinerea financiară a plăţii şomajului tehnic pentru angajaţii cărora le-au fost suspendate temporar contractele de muncă. De asemenea, firmele mici şi mijlocii au avut la dispoziţie programe de susţinere financiară garantate sau finanţate de stat.

Deputatul liberal Marius Surgent (foto) subliniază faptul că situaţia generată de această pandemie a fost atât de complexă, încât intervenţia guvernului a vizat mai multe paliere: economia, sistemul sanitar, dar şi măsuri de sprijin pentru diverse categorii sociale.
“Această situaţie generată de pandemia COVID-19 a avut un impact major în societate. Au fost necesare decizii ce au vizat restrângerea unor drepturi civile, care au impus soluţii imediate în sprijinul cetăţenilor. În acest context, Guvernul PNL şi-a asumat decizii importante, iar măsurile luate s-au dovedit a fi benefice atât pentru societate cât şi pentru economie.

Măsuri pentru relansarea economiei
“Odată cu ridicarea unor restricţii impuse de starea de urgenţă, pot spune că suntem într-o nouă etapă în care guvernul liberal a pregătit măsuri care să permită mediului de afaceri o redresare cât mai facilă spre normalitate. În acest context, Guvernul PNL a propus o serie de măsuri active pentru mediul economic. Astfel, de la 1 iunie, firmele care îşi reiau activitatea vor primi sprijin financiar direct din partea guvernului prin plata, către angajaţii întorşi la muncă din şomajul tehnic, a 41,5 la sută din valoarea salariului de bază.
Mai mult, Guvernul PNL propune mediului de afaceri un parteneriat care are ca obiectiv sprijin concret pentru unele categorii sociale aflate în căutarea unui loc de muncă: tinerii cu vârsta până în 29 de ani şi persoanele care au peste 50 de ani. Astfel, firmele care angajează persoane care fac parte din aceste categorii vor primi sprijin financiar din partea statului, reprezentând plata a jumătate din salariu în cuantum de maximum 2.500 de lei. Această măsură are ca scop atât stimularea angajărilor în mediul privat, cât şi sprijinul acestor categorii sociale. Acestea sunt doar câteva dintre deciziile luate de guvern în ultima perioadă şi ca o concluzie, având în vedere datele statistice privind economia, pot spune că măsurile care au venit în sprijinul mediului de afaceri au avut rezultate benefice”, a subliniat deputatul liberal.

“Împreună vom face ca lucrurile să revină la normal”
“Cu siguranţă nu puteam trece printr-o astfel de situaţie fără sprijinul şi sacrificiul cetăţenilor. Este, din punctul meu de vedere, cel mai important aspect care trebuie subliniat de fiecare dată atunci când vorbim de această pandemie. Cu sprijinul şi înţelegerea de care au dat dovadă majoritatea românilor, Guvernul PNL a trecut România cu bine prin cea mai grea perioadă a crizei generate de această pandemie. Aşa va fi şi în viitor. Suntem parteneri cu românii, iar autorităţile se bazează pe acest lucru, pe responsabilitatea individuală şi sprijinul celor care au răspunderi pentru alţii în societate: părinţi, profesori, vânzători, transportator, angajaţi în administraţiile publice sau alimentaţie publică etc. Tocmai de aceea sunt convins că alături de români, împreună vom face ca lucrurile să revină la normal în cel mai scurt timp şi sigur posibil”, a concluzionat Marius Surgent, deputat PNL.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura