Parcările vor fi taxate la Deva!

31 octombrie 2018 | 2 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Consilierii locali din Deva au aprobat ieri un proiect de hotărâre privind sistemul de administrare a parcărilor publice cu plată din municipiu.
În aceste condiţii, probabil că începând cu data de 1 decembrie 2018, devenii vor fi nevoiţi să achite parcarea maşinilor. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Deva, în prima fază, doar două parcări publice vor fi cu plată: parcarea din Piaţa Cetăţii (191 locuri de parcare) şi parcarea de la Aqualand (117 locuri de parcare). Preţul va fi de 1 leu/oră în aceste două locuri, iar orarul parcării cu plată va fi zilnic, între orele 9:00 şi 17:00.
Tarifele se vor percepe după implementarea unei aplicaţii prin SMS de plată a parcărilor (în jurul datei de 1 decembrie 2018, conform estimării compartimentului de specialitate).
De la anul vor fi taxate şi alte parcări, din centru şi alte cartiere ale municipiului Deva. Aşadar, gata cu domnia, nu mai parcăm fără bani. (S.Popa)

Comentarii (2)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Neutru spune:

    E bine asa intrucat nu se poate perpetua “traditia” ca numai unii sa tot investeasca iar altii … sa nu plateasca niciodata !

  2. Eu spune:

    @Neutru
    Cine sunt aia “unii” care investesc?

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Primarul municipiului Deva şi-a ieşit din sărite. Florin Oancea: Mareş este un golan, al cărui loc nu este în administraţia publică!

Ieri, o nouă şedinţă a CL Deva, şi, evident, un nou scandal. Pentru că aşa ne-au obişnuit aleşii locali. De...

Hunedoreni, în frunte pe podium la Crosul Viilor de la Lugoj

Cea de a 46-a ediţie a tradiţionalei competiţii de alergare pe teren variat, “Crosul Viilor” a fost organizată la finalul...

Ştiinţa Petroşani, o nouă victorie în Divizia Naţională de rugby

Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a înregistrat o nouă victorie, în campionatul Diviziei Naţionale de Seniori, al doilea eşalon valoric...

Închide