Parapantist la un pas de moarte

Bărbatul a rămas suspendat la circa 20 de metri de sol, după ce parapanta i s-a agăţat în liniile de înaltă tensiune din zona Brazi- Râu de Mori.
Pe lângă pericolul unei căderi în gol, care s-ar fi soldat cel puţin cu răni grave, mai exista şi riscul ca zburătorul să se elec­tro­cu­teze, chiar dacă nu atingea firele de elec­tri­citate. În operaţiunile de salvare a bărbatului au fost implicaţi 10 pompieri ai Deta­şa­men­telor Deva şi Hunedoara cu 3 autospeciale şi un echipaj Salvamont. Misiunea de salvare a pompierilor a fost extrem de dificilă, dar a avut un final fericit iar parapantistul este ne­vătămat. ”Parapantistul suspendat de firele de curent la aproximativ 20 de metri înăl­ţime, a ajuns în siguranţă la sol. Echipajul de pompieri a utilizat autoscara pentru a ajunge la bărbat. Acesta a fost consiliat să de­cu­pleze sistemul care îl lega de parapantă şi a fost preluat în nacela autospecialei”, a pre­cizat Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara. Zona Brazi, din apropierea ma­sivului Retezat, este o destinaţie pre­fe­rată de parapantişti pentru practicarea aces­tui sport, însă orice eroare a zburătorilor poa­te avea consecinţe grave. În iulie 2017, un tânăr de 34 de ani, din Bucureşti, a fost rănit grav după ce a ratat aterizarea. A decolat de pe un deal din apropierea localităţii Clopo­tiva, iar la aterizare, pe un teren agricol, s-a acci­dentat.
Tot aici, o tânără a rămas sus­pendată la câţiva metri de sol după ce pa­rapanta i s-a agăţat într-un stâlp de elec­tri­citate şi a fost nevoie de o intervenţie atentă a salva­mon­tiştilor hunedoreni pentru a o aduce la sol în siguranţă. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare