Politica si administratie

Organizaţia localã PNŢCD Brad îl susţine pe Daniel Adam la primãria municipiului

adam1Candidatul PNL la Primăria Brad pentru alegerile din 5 iunie, Daniel Adam (în foto, în stânga), are parte de toată susţinerea organizaţiei locale a PNŢCD. Mai mult, unul dintre membrii de bază ai organizaţiei a trecut la PNL pentru a-i fi aproape lui Daniel Adam.
Susţinere solidă
Este vorba despre medicul Viorel Băda (în foto, în dreapta), în prezent pensionat. Acesta a lucrat aproape 40 de ani în Spitalul Municipal Brad ca medic chirurg. Viorel Băda a activat timp de mai mulţi ani în PNŢCD, dar de curând a luat decizia să treacă la PNL, tocmai pentru a-l putea sprijini pe candidatul liberal la fotoliul de primar, Daniel Adam.
„Înainte de a face pasul către PNL, am avut o întâlnire cu colegii mei de la PNŢCD şi le-am comunicat decizia mea. Din păcate, PNŢCD Brad nu are puterea necesară să desemneze un candidat propriu şi am ales să îl susţin pe Daniel Adam. De o săptămână sunt membru PNL. Daniel Adam este un administrator de firmă care s-a ridicat prin propriile puteri, este corect şi a dat dovadă întotdeauna de omenie şi respect faţă de oameni. Este interesat de bunul mers al municipiului, vrea să atragă investitori, să creeze locuri de muncă. Ştiu că şi-a propus să ceară sfaturi de la alţi primari liberali din ţară, astfel încât să ia cele mai bune decizii în ceea ce priveşte administraţia locală. Vrea să se implice în atragerea de fonduri europene şi este interesat de problemele comunităţii. Ca să fiu sincer, mi-a fost drag de el“, a precizat medicul Viorel Băda.
Daniel Adam, la rândul său, le este recunoscător tuturor celor din PNŢCD pentru susţinere şi, fireşte, medicului chirurg. „Mă bucur că organizaţia locală PNŢCD Brad este alături de mine. Admir echipa  locală pentru că îşi face treaba profesionist, au rămas o echipă închegată, chiar dacă la nivel naţional a scăzut interesul. Doctorul Viorel Băda este unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi oameni ai municipiului Brad“, a declarat candidatul PNL la Primăria Brad.
Daniel Adam face politică din 2008 şi are două mandate de consilier local, unul la Crişcior şi unul la Brad. „Am preluat organizaţia PNL Brad cu gândul de a menţine o colaborare foarte bună între membri. Trebuie să existe în permanenţă o ambianţă plăcută, comunicare şi obiective comune, vrem să fim mereu alături de cetăţeni. Am ales echipa PNL pentru valoarea oamenilor din organizaţia municipală şi mi-a făcut o reală plăcere să intru în rândul lor. Vreau să las în urma mea un municipiu mai aranjat, mai frumos, mai organizat şi mai prosper“, a adăugat Daniel Adam, candidatul PNL pentru Primăria Brad. (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura