ComunitateFlash

Organizaţia judeţeană a PRM, notificată să elibereze spaţiul deţinut în Deva. Cine a pus ochii pe sediul „României Mari”?

04-sediu-romania-mareNatalia Bumbac

În prag de alegeri parlamentare, PRM Hunedoara a rămas, cel puţin în acte, fără sediul filialei judeţene a partidului, de pe Bulevardul 1 Decembrie, nr. 13 din Deva. Cu câteva zile în urmă, vicepreşedintele PRM Hunedoara, avocatul Mircea Mincea, a fost notificat  de către Primăria Deva, printr-o adresă, să părăsească imobilul respectiv, deoarece a fost închiriat unei alte entităţi. PRM Hunedoara are închiriat spaţiul respectiv din 2001.

În 27 septembrie, Consiliul local Deva a votat o hotărâre prin care imobilul a fost dat în chirie PSRO Hunedoara, partidul din care fac parte primarul Mircia Muntean şi viceprimarul Răzvan Mareş.
Ieri, vicepreşedintele PRM Hunedoara le-a răspuns în scris celor de la Primăria Deva vizavi de notificarea de a părăsi sediul. Acesta susţine în adresa respectivă că autorităţile publice locale ale municipiului Deva au procedat abuziv atunci când au închiriat spaţiul altei entităţi, ştiind că imobilul nu este liber. Mircea Mincea a susţinut cu argumente juridice acest lucru, iar în cazul în care nu se va ajunge la o soluţionare amiabilă a situaţiei, arată că  se va adresa instanţei.
Contactat pentru a ne da un punct de vedere faţă de situaţia descrisă mai sus, viceprimarul Răzvan Mareş a spus următoarele: „PRM Hunedoara nu şi-a plătit chiria pe anul 2016. În 5 iulie a achitat datoriile pentru 2015. Nu au venit să semneze contractul de închiriere, care trebuie înnoit anual. Au fost notificaţi să-şi achite datoriile şi pot solicita un alt sediu, pentru că imobilul respectiv nu mai este liber, a fost închiriat unui alt partid, PSRO Hunedoara. Consiliul local Deva a votat în acest sens hotărârea 366/27 septembrie 2016.”
Referitor la declaraţia viceprimarului Răzvan Mareş, cum că reprezentanţii PRM Hunedoara nu s-au prezentat la primărie să semneze contractul, Mircea Mincea susţine că, de fapt, refuzul de a prelungi contractul a venit din partea autorităţilor, nicidecum al lor. Mai mult de atât, vicepreşedintele PRM Hunedoara a arătat că de aproximativ cinci ani sunt „îndrumaţi” să părăsească sediul, situat în centrul istoric al municipiului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura