Comunitate

Orăştioara de Sus vrea Internet gratuit în spaţiile publice

Magdalena Şerban

Deşi e o mână de ajutor întinsă de Uniunea Europeană, doar câteva administraţii publice din judeţ s-au înscris în portalul #WiFi4EU prin care vor beneficia de implementarea reţelelor de Wi-Fi gratuit, graţie unui proiect european cu adresabilitate internaţională, a cărui valoare ajunge la 120 de milioane euro. Printre acestea se află şi comuna Orăştioara de Sus.

Prin programul «#WiFi4EU», Comisia Europeană are în vedere ca locuitorii a până la 8.000 de oraşe şi sate de pe tot cuprinsul Uniunii să beneficieze de Internet wi-fi gratuit în spaţii publice precum parcuri, pieţe, clădiri publice, biblioteci, centre medicale şi muzee. Astfel, celor înscrişi le vor fi distribuite vouchere în valoare de 15.000 de euro fiecare, ce vor permite realizarea lucrărilor specifice implementării sistemului de Internet wireless. Fiecare entitate va decide care sunt zonele de interes public unde vor fi instalate hot-spot-urile wi-fi. Mai trebuie specificat faptul că beneficiarii trebuie să se angajeze să finanţeze, cel puţin trei ani, mentenanţa punctelor de conexiune şi costul abonamentului către operatorii care vor furniza Internet. „Bonurile de cumpărături” vor fi distribuite pe principiul «primul venit, primul servit», dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă. Astfel, cel puţin 15 vouchere vor fi oferite fiecărei ţări, în cadrul primului apel.
„Este un bine făcut atât locuitorilor comunei noastre, cât şi turiştilor care ne vizitează, noi fiind un nucleu turistic. Momentan, localnicii folosesc servicii de Internet contractate cu diverşi operatori, iar în ce priveşte gratuitatea, la Centrul Local de Informare şi Promovare Turistică există wi-fi gratuit, cei care ajung aici putându-şi conecta dispozitivele. De asemenea, la sediul Biblionet mai e o altă sursă gratuită de conectare la Internet, fiind puse în slujba celor interesaţi inclusiv calculatoare. Deoarece banii de la bugetul local sunt drămuiţi cu greu, nefiind mulţi, alături de colegii mei analizăm orice oportunitate care ne poate oferi un pas înainte în procesul de dezvoltare locală”, a afirmat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus.
De adăugat că cel de-al doilea apel de proiecte va fi lansat luna viitoare, mai exact pe 15 mai, iar pentru solicitarea voucherelor, reprezentanţii comunităţilor locale vor putea să se conecteze la site-ul www.wifi4eu.eu, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura