ComunitatePolitica si administratie

Orăştioara de Sus: se încheie un an marcant pentru orice comunitate

Magdalena Şerban

Pandemic şi cu provocări bugetare, primarii îşi cam iau adio de la anul 2020. Dorinţa lor comună este să rămână în istorie, dar să nu se mai repete. Nu că ar fi încurcat iţele investiţionale, ci pentru că lasă în urma lui tristeţe, distanţare socială şi mai cu seamă pierderi de vieţi omeneşti. La Orăştioara de Sus, concluziile sunt la fel.
„Pe ansamblu, vorbim de un an cum nu ne mai dorim să fie vreodată. Nu am vrut să punem şi mai multă presiune pe bieţii oameni, confruntându-se deja cu destule, aşa că s-a dat hotărâre de consiliu local în baza căreia taxele şi impozitele nu vor fi majorare în 2021, ci doar actualizate la rata inflaţiei, aşa cum ne obligă legea. Avem restanţieri, însă nu se poate trece la executarea silită a acestora din cauză că ne aflăm în stare de alertă. Nu putem pune popriri pe pensii ori salarii, ci deocamdată ne limităm la primii paşi birocratici, şi anume la transmiterea de înştiinţări şi somaţii. Cine e de bună credinţă le onorează, iar rău platnicii încearcă să tragă de timp. Oricum, ele vor fi recuperate sub o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu. Referitor la gradul de încasare, comparativ cu anii precedenţi este mai mic. Nici nu ne mirăm, episodul pandemic implicând restricţii majore în primele luni. Lumea încearcă să se ferească cât de mult posibil din faţa virusului, iar prin urmare, şi deplasările la primărie s-au mai diminuat. Oamenii pot achita dările cu cash, cu cardul, iar în viitorul apropiat dorim să implementăm şi plăţile în sistem online. Legat de amenzile auto, la fel ca şi colegii noştri din judeţ, le colectăm cu mare greutate. Urmează să ne adresăm instanţelor pentru soluţionare”, a apreciat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus.
Acesta a mai spus că administraţia locală îşi dă silinţa ca toţii copiii din comună să nu afle ce înseamnă timpurile greu încercate, luând în calcul să le ofere cadouri de Crăciun. Şi tot pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora, îi anunţă că s-a solicitat finanţarea din bani europeni a necesarului de tablete electronice pentru elevii comunei. „Ca şi concluzie pe ultima sută de metri din 2020, pot afirma că nu ne-a împiedicat şi nici nu ne-a făcut probleme de ordin inves­ti­ţional, însă totul a fost reorganizat în funcţie de deciziile autorităţilor centrale. Da, au fost cheltuieli neprevăzute la capitolul dezinfectanţi (inclusiv pentru acţiunile stradale), măşti sanitare etc. Localnicii au înţeles că dacă noi nu ne ferim singuri, măcar de dragul celor dragi, riscul rămâne constant. Încercăm să evităm cât se poate contactul direct şi staţionarea în primărie a contribuabililor şi a tuturor cetăţenilor care ne calcă pragul. Nu se ştie niciodată cine e asimptomatic sau cum pot involua lucrurile. E foarte important să ne protejăm unii pe alţii şi lansez un apel la conştientizare cu acest prilej. Celor care o fac, le mulţumesc pentru spiritul civic şi mai ales pentru asumare”, a mai adăugat primarul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura