Orăştioara de Sus: începe predarea extraselor de carte funciară

22 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

O parte din cetăţenii comunei Orăştioara de Sus urmează să primească extrasele de carte funciară rezultate în urma procesului de cadastrare gratuită derulat la nivel naţional de către OCPI prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF). Administraţia publică de aici se află în etapa a treia de lucrări, iar acestea continuă până la finalizare.

„S-a reuşit finalizarea a trei sectoare, adică 680 de imobile. Am primit de la OCPI extrasele CF şi urmează să le atribuim celor în cauză. Vor fi chemaţi pe rând, pentru a se respecta regulile impuse de episodul pandemic pe care îl traversăm. Se lucrează în continuare, bineînţeles. Mai sunt contractate 823 de imobile, iar valoarea actuală contractată este de peste 139.000 de lei. În aşa fel au fost structurate sectoarele încât nu se încheie o lucrare în totalitate într-un sat, ci se desfăşoară gradual. Am întâlnit neconcordanţe între scriptic şi faptic, unele suprafeţe necesitând diminuare. Dar important este că oamenii au înţeles rolul acestui demers şi faptul că vor avea actele proprietăţilor puse în ordine. Sunt două societăţi de profil care execută aceste lucrări. La început a fost mai greu, deoarece am avut alocat un tarif standard de 60 de lei de parcelă, dar pe parcurs s-au refăcut calculele. Acum, tariful practicat este de 159 de lei de parcelă, fiind obţinut în funcţie de vectorii de referinţă, adică gradul de înclinare a terenului. Încă mai există cetăţeni care îşi vând proprietăţile în baza documentelor de mână. Multe terenuri nu au valori mari, fiind poziţionate în zone montane greu accesibile, ceea ce înseamnă că toate costurile cu măsurătorile şi parcurgerea paşilor birocratici, plus înregistrarea lor în cartea funciară nu ar fi rentabile pentru vânzător. Oamenii se ştiu din moşi-strămoşi stăpâni pe casele şi terenurile pe care le folosesc, aşa că vând ceea ce le aparţine ca moştenitori”, a afirmat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul comunei Orăştioara de Sus.
Pe de altă parte, legat de domeniul public, nici conducerea locală nu are toate obiectivele intabulate, excepţie făcând cele care au fost parte din proiectele accesate pentru obţinerea finanţărilor europene pentru implementare.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Cum a scăpat Haţegul de carantină

Cu toate că după intrarea în vigoare a Legii carantinării şi izolării, cei depistaţi pozitivi la noul virus şi care...

Viteza şi lipsa experienţei au dus la accident

Un accident rutier s-a produs ieri, pe DN7 pe raza localităţii Simeria Veche.

Prinsă conducând o maşină neînmatriculată

O şoferiţă de 29 de ani, din comuna Certeju de Sus, a fost prinsă în trafic conducând o autoutilitară cu...

Închide