Opoziţia speră ca Guvernul Cîţu să plece acasă
Există semnale că şi parlamentari din PNL ar vrea să voteze moţiunea de cenzură pe care PSD o va depune la adresa Guvernului, a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu (foto).
Este oportun
Întrebat dacă speră ca „unii din tabăra Orban” să voteze pentru căderea Guvernului Cîţu, în condiţiile în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu candidează pentru şefia PNL, Marcel Ciolacu a răspuns că i-ar plăcea să creadă că totul se desfăşoară din interes naţional.
În ce priveşte eventualele semnale că oameni din PNL ar vrea să voteze moţiunea, Ciolacu a spus că „există asemenea semnale, atât la liderii de grup, cât şi la mine personal”.
„Vom continua negocierile. Am terminat negocierile cu partenerii sociali, deoarece am vrut să vedem în primul rând de la patronate, de la IMM-uri, de la sindicate, dacă este oportun să depunem o astfel de moţiune de cenzură. Cu toţii au spus foarte clar că este oportun să depunem moţiunea de cenzură şi acest guvern să plece. Am negociat textul moţiunii, l-am finalizat cu partenerii sociali, cu ceilalţi parteneri şi cu grupul AUR. Se vor regăsi pasaje de la fiecare cuprinse în moţiune”, a spus Marcel Ciolacu.
El a adăugat că, dacă moţiunea de cenzură va trece, PSD este pregătit să vină cu o propunere de prim-ministru şi are 10 zile pentru o nouă majoritate.
„Constituţional, sunt multe variante, se poate şi un guvern minoritar, se poate crea o nouă majoritate, se pot face alegeri anticipate. (…) Avem oamenii pregătiţi, avem discuţii cu toţi partenerii sociali şi ştim care sunt în acest moment priorităţile României şi avem capacitatea de a doua zi să putem guverna”, a spus el.
Ciolacu e de părere că moţiunea se va depune astăzi, urmând să fie votată săptămâna viitoare, în aşa fel încât să se încadreze în această sesiune.
În ce priveşte susţinerea AUR, Ciolacu a precizat că PSD nu are un proiect politic cu această formaţiune, ci „o relaţie normală în Parlament”.
„Nu cred că AUR să nu voteze o moţiune de cenzură, în acel moment înseamnă că ar susţine Guvernul. Îşi doresc ca şi noi că această moţiune de cenzură să treacă”, a spus el.
Vând tot, nu le scapă nimic
Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „sper ca această moţiune de cenzură să treacă. Ea va fi votată săptămâna viitoare în Parlament. În şapte luni, guvernanţii au îndatorat ţara cum nu a făcut nici un guvern până acum. Toate s-au scumpit, energia electrică, combustibilul, alimentele. În schimb, alocaţiile pentru copii nu au crecut, salariile la fel. Elevii au fost nevoiţi să facă grevă pentru a primi banii de navetă. Mai grav este că actualii guvernanţi vând ţara. Un exemplu este Termocentrala Mintia, de la noi din judeţ. Fac un apel la toţi parlamentarii din judeţ să voteze moţiunea de cenzură. Pentru că ei trebuie să dea socoteală hunedorenilor, nu executivului”.