Politica si administratie

Oana Frânc şi Adrian David candidează la Camera Deputaţilor

Sorina Popa05 oana franc

După prelungirea termenului, 15 liberali hunedoreni şi-au depus candidaturile pentru alegerile generale din acest an. Unii dintre ei au optat să-şi depună dosarul atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.
Şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat
Astfel, Carmen Hărău, Lenuţa Armean şi Petru Mărginean sunt pe ambele liste, pentru Parlament. Pentru Camera Deputaţilor sunt înscrişi: Lucian Heiuş, Petru Mărginean, Mirel Daniel Oltean, Lenuţa Armean, Carmen Hărău, Oana Frânc (foto), Vetuţa Stănescu, Ionel Burlec, Bogdan Ţîmpău, Ovidiu Furdui şi Adrian David (foto dreapta). La Senat şi-au depus candidatura: Valeriu Butulescu, Petru Mărginean, Carmen Hărău, Dorin Păran, Ioan Dorin Petrui, Dorin Gligor şi Lenuţa Armean. Noile intrări sunt Oana Frânc şi Adrian David, care în câteva zile a reuşit să piardă atât postul de consilier judeţean cât şi nominalizarea pentru funcţia de prefect al judeţului. El s-a înscris ieri, pe ultima sută de metri în cursa pentru un loc de deputat. După cum se vede, listele liberalilor au de toate, actuali parlamentari, primari, consilieri judeţeni. Deşi se pare că jocurile sunt făcute în organizaţia judeţeană Hunedoara a PNL, unii mai speră să prindă un loc eligibil la alegerile pentru Parlamentul României. Florin Roman, liderul interimar al liberalilor hunedoreni, a declarat în urmă cu câteva săptămâni, că, după simulările făcute, PNL Hunedoara va obţine două-trei posturi de deputat şi unul de senator.
Surse din PNL Hunedoara susţin că primul loc pe lista pentru Senat îi revine lui Dorin Gligor, pentru că înţelegerea este că un loc eligibil va fi dat unuia care vine de la PDL. Lucian Heiuş deschide lista pentru Camera Deputaţilor, locul al doilea ar reveni lui Carmen Hărău, în prezent deputat de Hunedoara, iar pe locul al treilea va candida primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui. Rămâne să vedem care va fi ordinea finală a candidaţilor liberali la alegerile generale.

One thought on “Oana Frânc şi Adrian David candidează la Camera Deputaţilor

  • De vorba cu un PNL ist de 4.. de ani (membru PNL de 25 de ani).

    1. Nu votez oameni pe care nu-i cunosc.
    2. Nu mai votez oameni mai slabi decat media PNL doar pentru ca au fost impusi.
    3. Nu votez PDL isti vopsiti, sau membri de 2 zile (2 ani).
    4. Nu mai votez traseisti.

    Oare Oana Franc se viseaza alta Elena, de provincie ?
    Florinache asta „Pink Floyd” de Alba Iulia, cum va raspunde de distrugerea PNL Hunedoara ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura