O traficantă de droguri a adunat o mică avere de la consumatorii din Hunedoara

Tânăra a căzut în plasa polițiștilor de la crimă organizată și a pro­cu­ro­rilor DIICOT după ce a vândut mai multe doze unor colaboratori sub aco­perire. În urma anchetei s-a des­co­perit că avea și un complice, iar amân­doi reușiseră să stângă din dro­guri zeci de mii de lei în decursul a câtorva luni.

În zona centrală
Procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Alba Iulia au decis trimiterea în ju­de­cată a tinerei din Hunedoara, pentru efectuare fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt sus­cep­tibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, dar și trafic de dro­guri de mare risc. Traficanta a fost acuzată că s-a ocupat cu vânzarea de droguri către consumatorii din regiu­nea centrală a județului încă de anul tre­cut. La începutul acestui an a căzut în plasa ofițerilor BCCO, după ce mai mulți colaboratori sub acoperire au fost infiltrați în rețea și au cumpărat stupefiante. Conform anchetatorilor, femeia, în perioada decembrie 2021 – aprilie 2022, i-a vândut unui con­su­ma­tor substanțe psihoactive, direct sau prin intermediul complicelui, de cel pu­țin 200 de ori, contra sumei de 50 lei doza. Hunedoreanca a adunat câteva zeci de mii de euro din vânzarea de droguri în doar câteva luni. Complicele ei, un tânăr din Hunedoara, a vândut și el sute de doze de droguri. Instanța din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus începerea judecăţii cauzei. (M.Gânju).