O superbă expoziţie, la muzeul devean
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva găzduieşte de la finele săptămânii trecute şi până la sfârşitul lunii septembrie, o superbă expoziţie de fluturi, ce cuprinde nu mai puţin de 1.600 de exemplare.
„Fluturi şi flori” – aşa este numită expoziţia căreia muzeograful Silvia Burnaz şi-a dedicat ani de zile din viaţă. Aceasta are o colecţie de 12.000 de exemplare de fluturi, iar 1.600 dintre cei mai frumoşi se află în prezent expuşi în premieră la muzeul din Deva.
„Este o colecţie deosebit de frumoasă, cu exemplare de fluturi pe care nu ai ocazia să îi admiri foarte des. De aceea, este o mare bucurie pentru noi că vom avea această expoziţie până în toamna acestui an şi ne aşteptăm ca hunedorenii să o viziteze în număr cât mai mare”, a declarat Liliana Ţolaş (foto), managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Vineri, în cadrul lansării expoziţiei, a fost desfăşurat şi un proiect educaţional, numit „Atelier de iniţiere şi formare a copiilor şi adulţilor”, acesta făcând parte din derularea celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Internaţional „EcoFest Junior”, ocazie cu care muzeul a fost vizitat de peste 500 de copii veniţi din Italia, Ungaria, Austria şi Rusia.
vad ca dna tolas a trecut de la politica direct la fluturi,cred ca aici ii este locul, sau poate nici aici ,cine stie ce aptitudini si pregatire are.
Rusine, Cristina Ghenea!
Daca doamna Silvia Burnaz si-a dedicat ani de zile din viata pentru realizarea expozitiei nu merita sa apara ea in poza? Ce merite are Tolas?
Inca o data: RUSINE!!!
pai cum ce merite are? a fost inscaunata politic
EXCELENTI FLUTURII !!!!
Se vede schimbarea la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva!!!
Apropo, din ce epoca , sunt fluturii ??? Din cea dacica sau cea romana ???
Sper sa nu-mi ziceti ca sunt din zona Lui Dl. Flutur….????