O singură ofertă pentru construcția Lotului cu tuneluri din Autostrada Lugoj-Deva
O singură ofertă a fost depusă pentru realizarea contractului „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secțiunea E și finalizare Secțiunea D”. Este vorba de constructori turci, Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S.
Ce lungime au tunelurile
Comisia de Evaluare va analiza în această etapă oferta depusă, susțin cei de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Valoarea estimată a contractului: 1.363.135.841 de lei. Lungimea traseului este de 9,13 km, din care 2,13 km de tunel.
Termenul de finalizare prevăzut este 10 luni proiectare și 28 de luni execuție, conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire.
Conform condițiilor din Acordului de mediu, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contexul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.
Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platformă de 11,25 m.
Dar ministrul Cuc?el cum răspunde ca este vinovat de amânarea finalizării lucrării cu 6 ani?și ca am plătit și despăgubiri!
Unde sunt organele statului?
Aici miroase a mare corupție!