Fara bascalie

O Românie bulversată de improvizaţie

Ceea ce se întâmplă acum cu ţara mi se pare din ce în ce mai mult o operaţiune de manipulare de mari proporţii, cvasi-total decuplată de la ceea ce am numit, nu cu foarte mult timp în urmă, priorităţile ţării.
Cred că avem de-a face cu o criză indusă. Indusă, pentru a forţa un alt fel de final al jocului politic, în care marja de manevră a UDMR să fie redusă cât mai mult posibil, iar PDL să puncteze la capitolul „dragoste de neam şi de ţară”.
Cred în continuare că România nu avea în acest moment nevoie de astfel de abordări politice şi fac parte dintre cei care încearcă să înţeleagă de ce nu reuşim să devenim o democraţie stabilă, clasică – din fericire sau din păcate, răspunsurile se conturează tot mai clar.
Am pomenit în trecut despre lucrări din ce în ce mai elaborate, care încearcă să găsească fundament teoretic pentru ghemul de incoerenţă în care s-a transformat România. Trist este că măsurile luate pompieristic (îmi cer scuze de la pompieri – ei sunt din nou lideri la încrederea populaţiei, cu 93 la sută!) nu sunt înţelese nici măcar de cei din teritoriu, cărora le lipseşte o minimă pregătire şi nu fac decât să reia papagaliceşte „indicaţiile” de la centru, exact ca pe vremea abuziv-împuşcatului. Nu poţi discuta nimic argumentat, le lipseşte organul unei discuţii argumentate, bazate nu pe umori de moment şi pe directive stricte, ci pe înţelegerea faptelor, pe construcţia unul algoritm, dacă doriţi a unui eşafodaj logic, pe lecturi şi pe o o echipă din care să facă obligatoriu parte nu doar politruci, ci şi experţi.
Ergo…
Există deja cel puţin vreo patru-cinci volume apărute relativ recent, care pun un diagnostic clar României. Una dintre cauzele pentru care lucrurile merg prost este exact absenţa expertizei şi politizarea maladivă. Înconjurat de oameni 100 la sută obedienţi, un lider va fi decuplat de la realitate, or, opinia din contră, argumentată, menţine tonusul realităţii.
Altă cauză – dez-instituţionalizarea. Repet, cea mai pertinentă carte este „Politica pentru barbari”, a lui Daniel Barbu. Statul este un sistem de legi şi de instituţii. La noi, nu se respectă regula, ci cutuma – ceea ce este cu totul altceva. Se ajunge la mica înţelegere, în detrimentul expertizei…
O altă cauză – tendinţa vârfului de a acapara puterea absolută, dublată de cea a unei părţi de a i-o ceda. Ataşamentul inexplicabil faţă de şeful statului, văzut ca Ţepeş, este o caracteristică mereu acceptată de mulţi români, degrabă admiratori ai sofismului formelor fără fond şi ai autorităţii care ne scapă de răi şi îmbuibaţi, dacă se poate, cât mai sumar posibil.

5 comentarii la „O Românie bulversată de improvizaţie

  • Si eu sustin ideea cu ” operaţiune de manipulare de mari proporţii, cvasi-total decuplată de la ceea ce am numit, nu cu foarte mult timp în urmă, priorităţile ţării.”
    Numai ca operatiunea este desfasurata de mari trusturi de media, la comanda politica a…… si aici ne asteptam, sa ne luminati si sa ne aduceti ceva nou !!!
    Daca, pina acum acuzam numai justitia ca incearca sa ia rolul legislativului, mai nou, incearca presa, sa faca si justitie si sa inlocuiasca executivul.De vreme ce coalitia nu a declarat ca are probleme, ele trebuiesc neaparat inventate.Nu exista deocamdata nici un document referitor la reorganizarea teritoriala (in afara unor variante de 8-12-16, dar toata lumea este specialista si-si da cu parerea.In plus , se gasesc imediat, destepti, care invoca chiar si nlegea referendumului, pentru „cioara de pe gard”.
    Dar asa suntem noi, natia asta, ca intotdeauna punem caruta in fata boilor- de „isteti ce ne dam”!
    In rest , diagnosticele cercetarilor stiintifice, ii vizeaza , chiar pe cei care le ignora !!!

  • Domnule tavi, de data aceasta, trusturile de media au preluat o tema introdusa de Traian Basescu. E rolul mass-media sa o disece, dar tema de manipulare a fost introdusa, repet, de Traian Basescu.

  • De ce nu reusim sa devenim o democratie stabila-clasica?.
    O intrebare de bun-simt care obliga pe oricine la o trecere in revista a celor 20 de ani de post-comunism. Pentru ca nu putem vorbi sub nicio forma de capitalism. Nici macar de cumetrie, vorba tatucului Iliescu. Care tatuc a creat o structura securisto-activista. Astia au pus mana pe tot si conduc din umbra Romania. Iar astia nu au niciun interes sa avem democratie. Nu au facut altceva decat sa perpetueze ceea ce au invatat in vremea lui Ceausescu.
    Iar daca privim prezentul raspunsul e simplu: E imposibil atata timp cat Ponta este marioneta lui Iliescu, Mitrea si Nastase. Atat timp cat Antonescu este un TEMBEL incapabil sa articuleze altceva decat „Basescu trebuie sa pice!” . Iar peste ei troneaza Securistul Voiculescu.
    Sigur, nici cu BAsescu nu mi-e rusine. Nu cred intr-un om care si-a plasat fiica in Parlamentul European. Si care fiica e semianalfabeta. Grav este ca nu exista alternativa. Cuplul de gay Antonescu-Ponta – Voiculescu sunt o gluma proasta. Foarte proasta.

  • Am evitat sa vorbesc jignitor de Basescu, indiferent ce opinii am despre el. Nu ura ma motiveaza.
    In acest context, limbajul utilizat de RADU-de-unde-o-fi-el… e descalificant.

  • „De ce nu reusim sa avem o democratie stabila,clasica”

    In primul rind pentru ca habar nu avem cu ce se maninca adevarata polica. Doar ghicim si ne ghidam instictual dupa primordialele necesitati. Una dintre ele pentru altuala putere este imbogatirea personala rapida…
    In al doilea rind nu avem o clasa politica instruita cu o solida educatie politica. Aproape toti are sint acum la putere sint niste cameleoni instruiti la scoala veche comunista. Deci, o sa treaca mult timp pina o sa reusim sa avem cu adevarat o clasa politica inzestrata cu mult spirit patriotic inainte de toate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura