Comunitate

O primăvară curată la Sântămăria-Orlea

Magdalena Şerban

În plină primăvară, unele comune hunedorene se află în proces de ecologizare. Se pare că nici o localitate nu e scutită de gunoaie aruncate în zona verde sau deşeuri menajere depozitate la întâmplare. La Sântămăria-Orlea s-a realizat deja bilanţul acţiunii.
„În cadrul acţiunii pe care am finalizat-o de curând, au fost efectuate lucrări de curăţenie pe DN 66, DJ 686 şi DJ 668, pe drumurile şi străzile comunale, precum şi pe albiile râurilor Strei, Sibişel şi Râu Mare. Au participat angajaţi ai administraţiei publice locale, beneficiari ai Legii 416 – ajutor social, voluntari şi elevi ai şcolilor din comună, însoţiţi de cadre didactice. Pentru colectarea şi depozitarea sacilor s-au folosit utilajele din dotarea primăriei (tractor şi buldoexcavator), iar în urma acestei acţiuni au fost colectaţi aproximativ 300 de saci menajeri, dintre care 150 de saci cu PET-uri, care au fost predaţi pentru reciclare către SC ERA XXI SRL Deva”, a precizat Dumitru Oprean (foto), primarul comunei Sântămăria-Orlea. Acesta a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au luat parte la curăţenia de sezon, dându-le asigurări că va mai fi nevoie de sprijinul lor şi în viitorul apropiat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura