O prevedere discutabilă…

Mulţi dintre noi exercităm cu mai mult sau mai puţin talent profesia de părinte. Iată că în contextul noii Legi a Educaţiei, profesia de părinte poate căpăta brusc o cu totul altă relevanţă socială, putând propulsa (ne)norocosul într-o structură de conducere şcolară ce se numeşte Consiliu de administraţie.
Am parcurs partea din Legea Educaţiei, cea atât de controversată, referitoare la maniera în care ar trebui să se constituie consiliul de administraţie al unei şcoli. Din acest consiliu vor face parte, dacă legea va fi adoptată, patru părinţi, reprezentanţi desemnaţi de aşa-numitul Consiliu reprezentativ al părinţilor.
Noutatea nu constă doar în acest gen de construcţie a Consiliului de administraţie, cât mai ales în responsabilitatea care ar urma să cadă asupra celor patru părinţi aleşi. Nu vor fi singuri, ci alături de patru cadre didactice şi de patru reprezentanţi ai consiliului local (cum spune legea, desemnaţi de consiliul local, fără să aibă voie să fie cadre didactice ale şcolii respective). Persoanele enumerate vor decide asupra celor mai importante aspecte legate de şcoală, inclusiv asupra modului în care se cheltuiesc banii. Dar consiliul decide şi asupra curriculumului, încadrării cadrelor didactice, organizării concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct, evaluării cadrelor didactice.
Recunosc că mi-e greu să-mi dau seama dacă un asemenea consiliu de administraţie ar funcţiona mulţumitor. Am în vedere partea de experienţă practică, în calitate de fost membru sau chiar preşedinte în comitetul de părinţi al clasei. La şedinţe nu eram niciodată toţi, cei cu elevi fără probleme deosebite se considerau cumva în afara jocului, mulţumiţi de performanţa fiilor/fiicelor. Desfăşurarea şedinţelor era adesea formală, în pofida insistenţelor depuse de dirigintă/diriginte. Mobilizarea era greoaie, nimeni nu se prea înghesuia să fie în vreo funcţie, iar cei aleşi acceptau de voie, de nevoie, nu dintr-un sentiment profund al responsabilităţii. Părinţii elevilor-problemă rămâneau întotdeauna după şedinţă, pentru a discuta în particular cu dirigintele.
Copleşiţi de greutăţile de zi cu zi, părinţii participau adesea absent la şedinţe. Se implicau mereu şi mereu aceiaşi doi-trei, casierul se plângea că nu dau toţi banii în urma deciziilor comune (luate cu frică, să nu cumva să se spună că cineva ne-a forţat – ce-i drept, nu ne forţau decât împrejurările, parchetul mult prea uzat sau mobilierul mult prea vechi, vrăjitor să fii, nu director, şi tot nu puteai acoperi costurile din bugetul acordat…).
Cum vor fi aleşi cei patru părinţi? Vor avea ei pofta/ competenţa necesară? Dar cei patru din partea consiliului local? Va avea consiliul local competenţe, în sensul de persoane care să aibă habar de sistem?
Poate că va fi bine…