ActualitateFlash

O măsură bună împotriva inconştienţilor de pe şosele. Pe serpentinele de la Băniţa-Merişor ale DN 66 s-au montat parapeţi axiali de beton

Maximilian Gânju

O analiză a Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara a arătat că pe segmentul de drum naţional dintre localităţile Merişor şi Băniţa, în zonele de urcare, din cauza indisciplinei în trafic, se produc numeroase accidente.
Poliţiştii au recomandat administratorului drumului să ia măsuri, iar Secţia de Drumuri Naţionale Deva a demarat acţiunea de montare a unor parapeţi axiali din beton pe DN 66, Băniţa – Merişor. Potrivit lui Ovidiu Bulc, adjunct şef SDN Deva, astfel de parapeţi au fost montaţi şi pe Dealul Haţegului, unde erau înregistrate numeroase accidente grave, iar măsura şi-a dovedit eficienţa. După montarea acestor separatoare, pe segmentul amintit n-a mai fost nici un accident mortal de circulaţie.
„În baza unor revizii comune pe care le facem împreună cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, după ce am văzut cauzele care au dus la producerea accidentelor în zona respectivă, am luat decizia de a monta separatori de circulaţie. Ieri (n.r. marţi) între Băniţa şi Merişor, pe parapeţi s-au montat şi butoni luminoşi astfel încât să se circule în siguranţă. Compania de drumuri a montat astfel de separatori şi în Dealul Haţegului, iar de un an şi jumătate de când au fost amplasaţi, acolo n-am mai avut accidente cu morţi. Au mai fost şoferi care au intrat în ele din cauza vitezei, şi-au mai zgâriat maşina, dar nu au mai fost accidente mortale. SDN Deva, în baza unui contract, va monta 3.295 de metri de astfel de parapeţi pe drumurile din judeţ. Noi încercăm să ţinem cont de toate problemele, să găsim soluţii astfel încât oamenii să fie mulţumiţi iar circulaţia rutieră să se desfăşoare în siguranţă”, a precizat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Ovidiu Bulc, adjunct şef SDN Deva.
Deşi acţiunea drumarilor salvează vieţi, pentru că pe segmentul Merişor-Băniţa, din cauza indsiciplinei şoferilor, s-au produs adevărate tragedii, unii localnici s-au arătat nemulţumiţi pentru că nu mai pot traversa drumul european cu vitele, lucru interzis cu desăvârşire. Cert este că majoritatea şoferilor care circulă zilnic pe DN 66 între Petroşani şi Haţeg spun că decizia drumarilor este foarte bună, pentru că nu de puţine ori au evitat inconştienţi care sfidau orice regulă de circulaţie şi le apăreau în faţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura