Actualitate

O expoziţie care nu trebuie ratată

 

Mircea Lepădatu

Vineri, după amiaza, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, în prezenţa unui numeros public, a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă intitulată „Glass Nouveau”, ce prezintă peste 30 de lucrări realizate de artistul Cristian Florin Anghelescu (foto).
Realizat cu cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, evenimentul reprezintă prima expoziţie de oglinzi vitrate din Europa. Expoziţia, organizată în Sala Şemineului Magna Curia, va fi deschisă până în 6 mai a.c.,  amatorii de frumos şi inedit putând să o vizioneze zilnic (cu excepţia zilei de luni), între orele 10 şi 18.
Trebuie să precizăm că expoziţia cu oglinzi vitrate aparţinând lui Cristian Florin Anghelescu chiar merită vizitată. Nu doar pentru faptul că pentru prima oară în Deva, de fapt în Europa, se poate vedea aşa ceva, ci pentru că oglinzile expuse, prin originalitatea lor,  prin frumuseţea designului, a culorilor şi prin efectele de lumină, chiar reuşesc să te farmece, să-ţi creeze o stare de bucurie lăuntrică.
Artistul, la bază inginer, a trecut la modelarea artistică a sticlei, devenind după o vreme, potrivit spuselor sale, dependent de această meserie. Cristian Florin Anghelescu spune că, după ce a studiat diferite metode de obţinere a sticlei decorative pentru uşi şi ferestre, a ajuns la concluzia că metoda Tiffany este cea care i se potriveşte cel mai bine. „Sticla colorată, susţine artistul, îţi dă senzaţia, atunci când lucrezi cu ea, că este vie, schimbându-şi strălucirea de fiecare dată atunci când lumina o atinge din alt unghi. Lumina, acel factor care ne influenţează atât de mult calitatea vieţii, este cea care determină o veşnică schimbare a cromaticii lucrării finale, astfel încât un vitraliu este altul cu fiecare moment”.
După toate acestea, în final, ce am putea spune decât să vă recomandăm sincer să vă rupeţi o oră din timpul dumneavoastră pentru a admira, la muzeul devean, cele 30 de oglinzi vitrate ale artistului amintit.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura