O adolescentă din Petroşani, dată dispărută în Germania, găsită în Valea Jiului
O adolescentă de 15 ani, din Petroşani, dată dispărută de autorităţile germane, a fost găsită în localitatea de domiciliu în timpul unei razii pe care mai multe echipaje de poliţişti au efectuat-o în Valea Jiului cu scopul prevenirii unor fapte antisociale, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.
Opriți în trafic
Fata fusese dată dispărută pe 18 ianuarie, după ce a plecat din oraşul german Crailsheim, unde se afla în vizită la nişte rude.
„Minora a fost audiată cu respectarea prevederilor legale şi reîncredinţată bunicii materne”, a precizat sursa citată.
Potrivit IPJ Hunedoara, în timpul raziei efectuate în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în Valea Jiului, poliţiştii au legitimat 246 de persoane, prin utilizarea aplicaţiei E-DAC, au verificat 15 societăţi comerciale şi au oprit în trafic, pentru control, 112 autovehicule, 36 de conducători auto fiind testaţi în vederea determinării consumului de alcool sau de substanţe psihoactive.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 19 amenzi, în valoare de 15.250 de lei, şi au reţinut două permise de conducere. (A.N.)