Politica si administratie

Nu vor nici în ruptul capului sã voteze

Şase aleşi locali din Hunedoara riscă să fie buni de plată, după ce s-au opus, din nou, ca legislativul local să se constituie parte civilă în ultimul dosar în care este implicat fostul viceprimar al municipiului, Robert Dan.
În repetate rânduri, DNA a solicitat Consiliului Local Hunedoara să se constituie parte civilă, în procesul în care fostul viceprimar este acuzat de  fapte de corupţie şi un prejudiciu care se ridică la 108.351 de lei. În fapt, se pare că Robert Dan a semnat mai multe contracte de achiziţii în care era implicată firma soţiei sale.
Nici în mandatul trecut, consilierii liberali şi unii dintre cei de la PSD nu au fost de acord ca legislativul local să se constituie parte civilă, fiind nevoie de 14 voturi, din 21, pentru acest lucru. Nici în acest mandat, cel puţin până acum, nu s-au putut strânge voturile necesare. În aceste condiţii, cei şase consilieri, Ana Maria Aldea, Bianca Fărcaş, Constantin Rusu, Mircea Artean, Jane Magaon şi Victor Bucaleţ vor fi buni de plată, în cazul în care fostul viceprimar va fi găsit vinovat în dosarul respectiv de corupţie. (S. Popa)

One thought on “Nu vor nici în ruptul capului sã voteze

  • USL o adunatura de hoti ,consilierii nu vor sa voteze pentru ca probabil au beneficiat si ei ,de contractele facute de liberali Hada si Robert Dan .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura