Nu putem schimba lumea, aşa că mai bine nu facem nimic…

Discutam zilele trecute despre ceea ce s-ar putea face în legătură cu schimbarea de mentalitate. „Vast program”, ar fi zis Charles de Gaulle. Se propunea o temă de brain-storming, ceva de genul „ce anume ameninţă lumea…?”.
O asemenea temă este din start sortită eşecului. Lumea…? De ce nu Galaxia? Sau poate Universul? În faţa unei asemenea imensităţi, te simţi evident dezarmat. Lumea este America, Europa sau Asia, nu au aceleaşi probleme.
Să schimbăm România atunci! Inoperant. Moldova sau Ardealul or fi având şi probleme comune, dar e greu să-l fac pe cel din Botoşani să rezoneze cu cel din Timiş.
Poate judeţul? Hmmm… Mie, Valea Jiului mi se pare uneori stat în stat, mă îngrijorează că oamenii din Brad nu au căldură, dar aşa, cumva teoretic, faptul că sunt gropi pe centura Devei mă afectează direct, palpabil.
În urmă cu ceva timp, canalul National Geographic difuza un spot de sensibilizare a opiniei publice. Foarte generos, ei salvează planeta. Ne întoarcem deci, de unde am pornit? Nicidecum! Sloganul acestui spot era extrem de concret – în engleză suna aşa: „Do something! Anything!”. Fă ceva. Orice. Practic, schimbarea mentalităţii nu poate începe sau continua cu planuri măreţe, globale, foarte greu de pus în practică. Dar acel „orice” putea fi îndemnul de revenire cu picioarele pe pământ.
Ce „orice” am putea face? Ce ne deranjează cel mai mult şi am vrea să schimbăm? Că arunc în fiecare lună kilograme de hârtie, pentru că nu mai este nici un punct accesibil unde aceasta se colectează? Că prin oraş coşurile de gunoi sunt rupte? Că şmecherii continuă să intre în porţiunea aşa-numită „pietonală” din centrul vechi al oraşului, cu geamurile maşinilor deschise, din care se revarsă generos, ce altceva decât manele? Că la „iarbă verde” este o mizerie de nedescris, plin de peturi şi doze de bere? Că cinematografele sunt închise, în timp ce filmele româneşti sunt premiate mai peste tot în lume? Că drumurile au gropi? Că educaţia se duce de râpă sau că nu se mai citeşte? Că pentru mulţi televizorul a devenit efectiv tembelizor?
Sunt prea multe.
Din păcate, nu am soluţii. Dar constat ce se întâmplă. Oamenii, cei care mai au bun-simţ, nu mai au putere de reacţie. Se petrece ceva similar cu ceea ce se întâmpla în comunism – refugiul. Augustin Buzura scosese atunci chiar o carte – Refugii. Oamenii se refugiază în familia lor, în mediul lor, îşi creează un micro-univers unde ceilalţi sunt ca ei şi nu mai trebuie să schimbe nimic.

3 comentarii la „Nu putem schimba lumea, aşa că mai bine nu facem nimic…

  • 25 februarie 2010 la 0:56
    Permalink

    trist, dar adevarat! si in aceste micro-universe se porneste de la o bauturica sa se ajunga la o bauturica…apoi la o bataie, injuraturi…manele…hoti, teama, curvie si preacurvie,ce mai, o paleta de naravuri numai bune de infern! snobi, cluburi,mizerie cit cuprinde…ti-e teama sa fi simtit si respectuos¨! esti admonestat cind doresti o informatie de la autoritati sau de la o firma de prestari servicii…se stie ca din cauza sudalmii a cazut falnica Grecie…poate si noi tot asa ne vom autodistruge, distrugind cu buna stiinta acest minunat pamint pe care Dumnezeu ni l-a dat drept patrie…nu avem solutii? deocamdata este bine ca mai avem discernamint! si la ce foloseste?!!!!

  • 25 februarie 2010 la 8:16
    Permalink

    Da, corect. Trebuie schimbata mentalitatea dar asta nu se poate face dintr-o data. Adeseori constatarile tale sunt unilaterale, partizane. Prea multe subiecte analizezi intr-un singur editorial. Ele au un aspect „teoretic” si prea putin unul „practic”.

  • 25 februarie 2010 la 17:04
    Permalink

    Domnule Gruian, am eu o solutie: gasiti-i un alt refugiu doamnei Ebner. Explicati-i ca, in timp ce ea minca saratele si covrigei la diverse conferinte de presa, platite din bani publici, unii munceau 12 ore pe zi si poate nu aveau timp nici sa manince. Asta in mediul privat. Si ca acum, daca au ajuns in somaj, este normal sa primeasca somajul proportional cu veniturile cu care au contribuit. Chiar daca somajul acela depaseste 2000 de lei /luna.

    De ce ii da dreptate domnului Molot cind se plinge ca nu primeste banii de la buget proportional cu cit a contribuit iar acum i se pare anormal ca un angajatul sa primeasca si el somajul proportional cu cit a contribuit?

    Va rog sa-i dati tema pentru acasa editorialul dumneavoastra de astazi, si, daca nu intelege la ce faceti referire, explicati-i!

    Vad ca de la un apologet al liberalismului a ajuns in postura de sustinatoare a egalitarismului. Sa fie vorba despre schimbarea mentalitatii?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.