Politica si administratie

Noul primar din Baia de Criş a început în forţă

05 Mihai Liviu Gorcea Primar Baia de CrisMagdalena Şerban

Conducere nouă şi la Baia de Criş, în condiţiile în care vechiul primar Romeo Farcaş (PNL) a pierdut în faţa reprezentantului PSD, Mihai Liviu Gorcea (foto). De curând, a avut loc şedinţa solemnă de depunere a jurământului pentru cei care au preluat frâiele administraţiei locale până în 2020.
„Mă aflu la primul mandat în fruntea comunităţii din Baia de Criş şi am fost ales cu 49,3 la sută. Am mai candidat încă o dată, în 2012, dar atunci am pierdut în faţa lui Romeo Farcaş. Ca experienţă administrativă, pot să confirm două mandate de consilier judeţean, unul de consilier municipal la Brad şi încă unul de consilier local la Baia de Criş. Pentru următorii patru ani, Consiliul Local e format din cinci reprezentanţi PSD, patru PNL, unul ALDE şi unul PMP. Viceprimar a fost ales Gheorghe Urdea (PSD), care a adunat şapte voturi pro, trei împotrivă şi unul nul. Mulţumesc cetăţenilor pentru încredere şi susţinere, iar colegilor mei le urez mult succes”, a declarat Mihai Liviu Gorcea.
Acesta şi-a preluat mandatul în forţă, ţinând cont că satele Rişculiţa şi Baldovin au fost lovite de inundaţii în ultimele zile. „Asta mă determină să prioritizez accesarea de fonduri europene pentru modernizarea drumurilor de câmp şi corectarea torenţilor. Sunt stringente la ora actuală. Bineînţeles, urmează să accesăm şi alte proiecte europene pentru a sprijini investiţiile propuse, însă vom apela şi la cele guvernamentale, tot în ideea de a suplimenta posibilităţile locale de modernizare. Visteria primăriei nu e prea bogată, motiv pentru care trebuie să ne orientăm spre atragerea unor finanţări externe”, a precizat primarul comunei Baia de Criş.

2 comentarii la „Noul primar din Baia de Criş a început în forţă

  • Ce bine! Asa, va avea in sfarsit si prietenul de pescuit si istericale ceva sursa mai serioasa de venit, cu Gorcea la butoanele zonei de bastina. Si e si mai bine ca prietenii sa fie mai rasfirati, asa, prin cat mai multe partide. E singura posibilitate contemporana sa se mai stinga „seceta” lunga din ultimii ani, atat pentru noul primar, cat si pentru anturaj.

  • Sic transit gloria mundi! Traducere liberă: Aşa a trecuut Grigore munţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura