Actualitate

Nouă ani de închisoare pentru că şi-a înjunghiat amicul

Individul nu şi-a recunoscut fapta şi a fost condamnat de magistraţii hunedoreni la nouă ani şi trei luni de puşcărie, pentru tentativă de omor calificat.

Condiţiile în care s-a petrecut agresiunea au rămas neclare, însă este cert că vulcăneanul condamnat pentru tentativă de omor, Cristian Popa, a lovit victima cu un cuţit de vânătoare, de 30 de centimetri lungime, iar rănile provocate victimei au fost grave. Incidentul a avut loc la începutul anului, într-un bloc din municipiul Vulcan, iar victima se cunoştea cu agresorul şi a fost atacată chiar în locuinţa acestuia. Motivele au rămas neclare, mai ales că agresorul s-a încurcat de mai multe ori în declaraţii. Totuşi, instanţa a reţinut gravitatea acţiunii lui şi pe lângă condamnarea de nouă ani şi trei luni, l-a obligat pe Popa să-i plătească victimei 8.000 de lei despăgubiri şi alte aproape 4.000 de lei către Spitalul de Urgenţă Petroşani. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă şi a fost atacată de individ, iar dosarul va ajunge la Curtea de Apel Alba Iulia. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura